Steaua speranței

A patra zi a falnicei Creaţii
Aduce-n cer, nu doar luminători,
Ci, răspândite-n infinite spaţii,
Grupate-n mii şi mii de constelaţii,
Şi stelele, aştrii strălucitori.

Nu ştim ce taine sunt ascunse-n stele
Şi nici n-avem dorinţa de a şti,
Dar la-mplinirea vremii, printre ele,
Prin spuza de scântei ca mici candele,
O stea, ca semn divin, pe cer sclipi.

Magii din Răsărit, scrutând tăria,
Au înţeles dumnezeiescul semn
Şi către Betleem, unde Maria
Născuse-n iesle pe Isus Mesia,
Să plece-ndată au simţit îndemn.

S-au prosternat în sfântă închinare
Şi daruri scumpe magii au adus,
După ce steaua călăuzitoare,
Îndeplinindu-şi sfânta-nsărcinare,
I-a dus la ieslea Pruncului Isus.

Prindea contur un plan de mântuire
Născut de la căderea în păcat,
Când Dumnezeu, spre-a ne-mpăca cu Sine
Şi-a moşteni comorile divine,
În Pruncul Sfânt din iesle S-a-ntrupat

Şi pentru-a ne uni în veşnicie,
Pe Sine Însuşi S-a făcut blestem
Ducând spre Golgota, ca o făclie,
Speranţa ce prin Domnul reînvie,
Aprinsă-n steaua de la Betleem.

Privesc spre boltă-n nopţile senine
Dar nu cred că o stea va străluci
Ca steaua ce-a condus pe magi la Tine,
O, Prinţ măreţ al dragostei divine,
Speranţa mea de fiecare zi.

Amin
Vulcan, dec. 2005