Steaua Salvatoare

Steaua Salvatoare
Sanda Tulics-Tezaur Ceresc

În țara mea cu flori de dalb
Şi nuferii născuți în cer,
Se văd lumini; sunt fețe de copii,
Ale părinților dar-giuvaer.
Ei sunt aceia care-așteaptă
Să vină Steaua lucitoare
Ce este atât de povestită:
Steaua salvatoare!
Au auzit de la părinți
Și lor bunicii le-au tot spus
De Stea, ce magii-au căutat
Că ar fi Stea fără apus!
Despre o mamă ce-a născut,
Un Prunc cu fața de-mpărat,
Chiar dacă-a fost născut în iesle,
De animale-nconjurat.
Despre Irod, un 'sânge necurat',
Ce își dorea să nu mai lumineze Steaua,
Omorând mii de copii cu ură
Dar Steaua n-a aflat...
Din cer s-au auzit cântări de îngeri
Ce se-nchinau în adorare,
Copilului născut pe fân-ncălzit de animale...
Din depărtări I s-au-nchinat,
Trei magi cu smirnă, aur și tămâie
Și pe alt drum s-au-ntors spre casă,
Ca Irodul cel nebun,
De Prunc, nimica să nu știe...
Așa a fost păzit de Tatăl Lui,
De Duhul Sfânt 'n mărire
Și a crescut Copilul înțelept,
Cum scrie în Psaltire.
Ani mai târziu, a înmulțit
Doi pești și niște pâine...
Și-a săturat popoare-ntregi din ele,
De-azi, pe mâine!
A adunat în jurul Lui pescari,
Făcând din ei pescari de oameni;
A vindecat, a mângâiat orfanii mulți
Să nu mai simtă foame.
Femeile I se-nchinau, mărturisindu-și viața
Și în iertarea ce-au primit,
Li s-a schimbat chiar dimineața!
A înviat ce era mort,
A îndreptat cocoașa
Și-a împărțit la Cină dragostea ca frate,
Chiar de știa că unul dintre ei
Îi va fi crucea cea mai grea, năpasta...
Și condamnarea: Moarte!
În Ghețimani El Se ruga
Cu-ardoare pentru tine... mine...
Cu lacrimi grele suspina
Să fim iertați de Tatăl sfânt,
Să apucăm ziua de mâine.
Atâta bine a făcut!
Și-așa de mult pe toți EL ne-a iubit!
Dar moartea-n Iuda L-a pândit
Și i-a întins paharul rău,
Cum marii vremii I-au plătit.
Știind că-I Dumnezeu.
Cutremur mare-a plâns pe deal
Văzându-Și Fiul, scumpul Tată
Și jalea i-a cuprins pe cei cuminți
Cum n-a mai fost vreodată... !
A treia zi s-au dus degrab'
Femeile să tămâieze,
Mormântu-n care era pus,
Așa cum Biblia spusese.
Dar piatra era dată!
Mormântul era gol!
Și-un grădinar cu fața blândă
Le întrebă, de ce-au venit?
Iar ele-n lacrimi și-al mormântului ocol
Îi spuse că-s acolo, pentru-al lor Mântuitor.
De-atâta plâns, una din ele,
Maria cea iertată, mâinile-și frângea
Dorind cu dor măcar odată,
Fața să-I mai vadă.
-Marie! De ce plângi?
Și dintr-o dată în față-i apăru:
Păstorul, Mântuitorul ei cel bun,
Ce liberă-o făcu,
Cu fărădelegea iertată!
-A înviat! A înviat! A înviat!
Se-aude-n drum și lumea e-n mirare!
Se-ntorc cu toții la mormânt
Și-n el era... o floare!
Mântuitorul este viu!
El, Pruncul cel născut în iesle
Copilul cu chip de stea-lumină
Ce-n lumea toată, -n țara mea,
Copii și mame, tați, bunici,
'L așteaptă să revină!

14 decembrie 2018, Wisconsin