text Poezii crestine

Spre Betleemul din Iudeea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Spre Betleemul din Iudeea
Se-ndreaptă Iosif şi Maria,
Nazarineni din Galileea,
Să nască Pruncul, pe Mesia.

Trudiţi de drum, de cale lungă,
Ei caută-un loc să se aşeze,
De-abia aşteaptă ca s-ajungă
Şi-n prag de seară, să cineze.

Ei bat la uşi ce stau închise,
Dar îi respinge lumea toată,
Prin proorociri ce au fost scrise,
Se împlineşte slova toată.

Se-ndreaptă spre-un staul de oi
Şi colo-n ieslea-întunecată,
Se naşte Pruncul în nevoi,
Lipsit de slava minunată.

Nu prea departe în câmpie,
Din răsărit, trei magi se-arată,
În cer e mare veselie
Şi-o stea pe bolta cea înaltă.

E semn că s-a născut Cristos,
Mântuitorul nostru sfânt,
S-a coborât aicea jos,
S-aducă pacea pe pământ.

Şi heruvimii cântă-n cor,
Ca semn de mare bucurie,
Căci S-a născut un Salvator,
Pentru poporul din robie.

23/12/2004, Deva- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Nasterea Mantuitorului

Te-ai născut și pentru mine
Te-ai născut și pentru mine,Când nimeni, Doamne, valoarea nu-mi dădea,Și n-ai căutat să-Ți fie Ție, bineAi ales un grajd, o iesle, nu palat ce străluceaAi fost respins de atâtea uși în acea noapteȘi t... Citeste mai mult >>
Vestea bună
O fecioară preacuratăÎntr-un sat îndepărtat,E de-un înger vizitată.Ea, în rugăciuni plecată,Tare mult s-a tulburat.În ținutul Galileea,Îngerul Gavril veniiSă-i vestească misiunea,Să îi dea înțelepciun... Citeste mai mult >>
Cuvântul
La început era CuvântulŞi Dumnezeu era cu El,Acel ce ne-a-mbrăcat veşmântulJertfindu-se ca şi un miel.Era în Cer o armonieLegată într-un Nume Sfânt,Care-a creat tot UniversulÎn măreție prin Cuvânt.Dar... Citeste mai mult >>
Nașterea Domnului
Nașterea Domnului,Nu este un Crăciun.Ci o Vie Sărbătoare,Tatălui nostru cel bun!Nașterea Domnului,Nu este în brad.Ci o veste bună,Pentru cei ce merg spre iad.Nașterea Domnului,Este dată de sus din cer... Citeste mai mult >>
E sărbătoare...
E vremea când în lume iubirea înfloreşteŞi sufletele cântă un imn de bucurieCăci ieslea-i pregătită în inimile caldeSă vină Pruncul Sfânt... un Prunc din veşnicie...Pământul se îmbracă în strai de săr... Citeste mai mult >>
Aș vrea...
Aş vrea, Isuse, paşii Tăi de RegeSă treacă peste-al casei mele prag,Să ne aduci slăvita sărbătoare,Ca mai demult în Betleemul drag.Aş vrea, Isuse, la Crăciunu-acestaSă vii la noi, şi să nu Te grăbeşti... Citeste mai mult >>
ÎN CETATEA BETLEEM
ÎN CETATEA BETLEEMIarăși Crăciunul se aratăCu cântări și bucurii,Domnul s-a născut și iatăViața, salvată ne-a fi!Mii de ani iute au trecutDar de El, se aminteșteFiecare om de rândNașterea-I, sărbătore... Citeste mai mult >>
În cetatea Betleem
În cetatea BetleemO minune se întâmpla:Se naște Isus din Fecioara Maria,Logodnica lui Iosif din ținutul Galileea.Îngerul Gavriil minunea lui Iosif a vestit,Să nu se înspăimânte,Căci Pruncul e divinȘi... Citeste mai mult >>
Inima mea
Inima mea e o iesle cu paie,Cu iarbă curată, aromă de flori,Am scos în tăcere a răului straieCăci iată, se-nalță frumoasele zori.Am vrut ca să fie o iesle curată,Să aibă Copilul un loc minunat,Dar El... Citeste mai mult >>
Naşterea Domnului
Nașterea DomnuluiIsrael pus în mișcareAștepta ziua cea mareNașterea DomnuluiSpre binele poporului.Deși era profețitPoporul era împietrit,Știau că în Betleem o să se nascăDar pentru Domnul n-a fost lo... Citeste mai mult >>