text Poezii crestine

SLAVĂ PRUNCULUI ÎI DĂM!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florenta Sarmasan!
SLAVĂ PRUNCULUI ÎI DĂM!


Pace sfântă, bucurie
Este astăzi, pe pământ
Glorios în veci să fie
Cel din ceruri, Pruncul sfânt! .

În Betleem s-a născut
În necaz și sărăcie
S-a întrupat, om s-a făcut
Salvator, ca să ne fie.

Mii de ani de atunci s-au scurs
Dar El, e nemuritor
Până la noi, s-a ajuns
Să-L vestim, pe Salvator.

Prin Duh Sfânt a fost făcut
Mama Lui, a fost Maria
El, pe lume a venit
Să ne aducă bucuria,

Viața cea fără de moarte
Unde noi, cu El vom sta
Căci nimic nu ne desparte
De mare iubirea Sa.

Doar păcatul ne dezbină
Dacă, îl vom practica
De Cel ce dureri alină
Dacă noi Îl vom trăda.

Lumea Îl sărbătorește
Și de El ne bucurăm
Domnul din cer ne privește
Totul, Lui Îi datorăm

Noi suntem ai Lui pe viață
Pân la margini de mormânt
Căci o dată a Lui față
Vom vedea-o, în cerul sfânt

Azi e har și bucurie
Mic și mare, Îl slăvește
Glorios în veci să fie
Domnul, care ne iubește

Al Său nume e Isus
Cum Tatăl a hotărât,
Cerul, Patria de sus
Le vom primi, negreșit

Calea Lui cea minunată
O urmăm căci Îl iubim
Dragostea Lui ne arată
Prin El, viața neo trăim

Azi, în zi de sărbătoare
Să ne bucurăm nespus
Să-I dăm slavă și închinare
Pruncului, venit de sus.

Amin

Câmpia Turzii, 26 decembrie 2025


Cele mai recente resurse scrise - Nasterea Mantuitorului

Vestea bună
O fecioară preacuratăÎntr-un sat îndepărtat,E de-un înger vizitată.Ea, în rugăciuni plecată,Tare mult s-a tulburat.În ținutul Galileea,Îngerul Gavril veniiSă-i vestească misiunea,Să îi dea înțelepciun... Citeste mai mult >>
Cuvântul
La început era CuvântulŞi Dumnezeu era cu El,Acel ce ne-a-mbrăcat veşmântulJertfindu-se ca şi un miel.Era în Cer o armonieLegată într-un Nume Sfânt,Care-a creat tot UniversulÎn măreție prin Cuvânt.Dar... Citeste mai mult >>
Nașterea Domnului
Nașterea Domnului,Nu este un Crăciun.Ci o Vie Sărbătoare,Tatălui nostru cel bun!Nașterea Domnului,Nu este în brad.Ci o veste bună,Pentru cei ce merg spre iad.Nașterea Domnului,Este dată de sus din cer... Citeste mai mult >>
E sărbătoare...
E vremea când în lume iubirea înfloreşteŞi sufletele cântă un imn de bucurieCăci ieslea-i pregătită în inimile caldeSă vină Pruncul Sfânt... un Prunc din veşnicie...Pământul se îmbracă în strai de săr... Citeste mai mult >>
Aș vrea...
Aş vrea, Isuse, paşii Tăi de RegeSă treacă peste-al casei mele prag,Să ne aduci slăvita sărbătoare,Ca mai demult în Betleemul drag.Aş vrea, Isuse, la Crăciunu-acestaSă vii la noi, şi să nu Te grăbeşti... Citeste mai mult >>
ÎN CETATEA BETLEEM
ÎN CETATEA BETLEEMIarăși Crăciunul se aratăCu cântări și bucurii,Domnul s-a născut și iatăViața, salvată ne-a fi!Mii de ani iute au trecutDar de El, se aminteșteFiecare om de rândNașterea-I, sărbătore... Citeste mai mult >>
În cetatea Betleem
În cetatea BetleemO minune se întâmpla:Se naște Isus din Fecioara Maria,Logodnica lui Iosif din ținutul Galileea.Îngerul Gavriil minunea lui Iosif a vestit,Să nu se înspăimânte,Căci Pruncul e divinȘi... Citeste mai mult >>
Inima mea
Inima mea e o iesle cu paie,Cu iarbă curată, aromă de flori,Am scos în tăcere a răului straieCăci iată, se-nalță frumoasele zori.Am vrut ca să fie o iesle curată,Să aibă Copilul un loc minunat,Dar El... Citeste mai mult >>
Naşterea Domnului
Nașterea DomnuluiIsrael pus în mișcareAștepta ziua cea mareNașterea DomnuluiSpre binele poporului.Deși era profețitPoporul era împietrit,Știau că în Betleem o să se nascăDar pentru Domnul n-a fost lo... Citeste mai mult >>
În cetatea Betleem
În cetatea Betleem,Într-un staul, jos pe paie,S-a născut Isus, Mesia,Nu-în palat pe scumpe straie.Fiu de Dumnezeu și Rege,A lăsat cerul minunat,și prin Duhul Sfânt, Mesia,Pe pământ S-a întrupat.A fost... Citeste mai mult >>