Sceneta de Crăciun

E iarăși Crăciun!
În fiecare an sufletul meu
Se trezește cuprins de emoție
Și parcă redevin un copil...

Vreau să retrăiesc povestirea
Nașterii Pruncului, asemeni unui copil
care are un rol
În sceneta de Crăciun.

Nu vreau să fiu spectator, în această Dramă cosmică.
Vreau un loc și un rol anume,
Bineînțeles de partea Pruncului,
Cât mai aproape de El,
Căci pentru mine EL este miezul Sărbătorii!

Dar mai sunt câteva ore
Și povestirea va fi
Pusă în scenă și eu încă
nu mi-am găsit rolul, locul,
(cont)rolul...

Citesc scenariul scris în detaliu
cu mii de ani înainte,
De Profeți și de Evangheliști.
Personajele Iosif și Maria au
Fost deja distribuite, cu mult
Timp înainte... .

Îngerii...
Oh! ... rolurile acestea au
Fost și ele distribuite copiilor (cuminți).
Am fost un înger în copilărie
Dar acum, rolul acesta, prea alb,
Prea nevinovat, nu mi se mai potrivește...

Păstorii aceștia vor sta de vorbă cu îngerii,
Apoi se vor întoarce plini de bucurie.
Oh, acest rol pare greu de interpretat
Căci eu nu pot nici măcar să schițez un zâmbet,
Sunt stresat...

Și, pe deasupra, rolurile magilor au fost deja preluate
De oameni bogaţi care au adunat generozitate.
Altruism.
Eu nu m-am implicat
În acest sens.

Tot anul am fost prea ocupat
Cu serviciul, cu familia mea
Și cu problemele mele personale
Pe care oricum nu le-am
Terminat de rezolvat.

Ah, Serbarea aproape începe şi
Eu încă nu am un rol.
Ce mă fac?
Nu, nu mai vreau să fiu spectator.

Cine știe dacă voi mai apuca un alt Crăciun? !
Mă mulțumesc cu un rol
Cât de mic, oricum, dar am o
Singură condiţie:
Să fiu aproape de Prunc.

Irod, hangiul, guvernatorul Său
Soldatul roman: nu vreau să fiu!
Toţi aceștia n-au înțeles venirea
Pruncului, dar eu știu,

Eu recunosc faptul că
Trebuie să se nască
Lumea are nevoie de El.
Doamne, cum să mă împotrivesc
Venirii Lui pe pământ...
Eu chiar Îl iubesc!

Ar mai fi un rol, acesta e mai puţin popular,
Și nu are nici replici.
E vorba de grăjdar.
Acest personaj
Un om de la țară
Privirea încruntată, mâinile aspre,
Și vorba aspră
Oare mi s-ar potrivi?


Dac-am ajuns la grăjdar
Arunc o privire mai departe
Spre staul.

Staulul
Nu are nimic să-ți atragă privirea
O iesle de nutrețuri, pentru animale.
Paie şi gunoi,
Frig și întunecime.

Mă uit la mine... .
Nici în sufletul meu nu s-au
Acumulat lucruri prea valoroase.
Nu seamănă cu aurul, argintul
Sau pietrele preţioase.
Tot ceea ce am făcut, am spus
Sau am gândit, aduc a paie, fân,
Trestie... .
Lucruri care, la cea mai
Mică scânteie vor pieri, se vor preface în
Scrum şi fum
Cum de nu m-am văzut
Până acum? !

Și pe deasupra gunoiul...
Fapte de care îmi este ruşine,
Gânduri sau cuvinte greşite.

Aș vrea să nu le mai vadă nimeni!
Dar mirosul lor urât
Mă trădează...
Despre lumină, ce să mai vorbim?
E o lampă mică care face
Multă umbră...

Cu adevărat, nimic bun nu
Locuieşte în mine!
Doamne, ce bine că nu te-au primit
La han sau la palat!
Deşi s-ar fi cuvenit
De te-ar fi oprit acolo.
În toată povestirea naşterii
Nu mai era loc pentru unul ca mine...

Doamne, vie Împărăţia Ta
În sărăcia, dezordinea și nenorocirea sufletului meu!
În afară de Prunc, nimic bun nu locuiește în mine!
Totuși, sufletul meu este templu, inima mea este tron
Pentru că Tu, Prunc ceresc, ai ales să te naști –
într-un sat mai modest din ținutul iudeu,
într-un grajd cu o lampă de seu,
într-o iesle cu fân și tuleu,
în grăjdarul murdar
cum sunt eu,
într-o inimă așa
Cum am eu,
Dar totuși, în care
S-a născut DUMNEZEU!