text Poezii crestine

S-a intrupat IUBIREA

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anna Puiu
Se aud în depărtări colinde, cu glasuri calde de copii,
Ce proslăvesc cu bucurie, că s-a născut Cel din vecii.
Că s-antrupat în chip Iubirea, de copilaș gingaș, plăpând,
Că nu-i mai mare bucurie, în cer și pe întreg pământ.

E-o bucurie negrăită, în grajdul umed de pe deal,
Căldura dragoste-i împlinită, se oglindește-n suflet iar.
Căci nimeni n-ar putea să fure, din inimi izul sărbătorii,
Aceasta e dovada vie, în magi, în îngeri și păstorii.

Ei au trăit ca nimeni alții, misterul grajdului din deal,
Când au pășit ei pragul porții, emoții le-au cuprins în val.
Vedeau un Rege al Iubirii, umil în ieslea cea de jos,
Și-au știut fără-ndoială, că El este ISUS CRISTOS.

Dar noi de-atâțea ani de-a rândul, vestim că s-a născut Isus,
Și totuși în a noastre inimi, domnește haosul ascuns.
Nu îl lăsăm în orice clipă, a vieții noastre pământești,
Ca s-ă domnească El ca Rege, și n-auzim corul ceresc.

Hai s-ă lăsăm astăzi deoparte, poveri și grijuri ce purtăm,
Și să ne bucurăm din suflet, de nașterea din Betleem.
Să-i facem loc s-ă găzduiască, în inimile noastre reci,
Iar bucuria negrăită, rămâne-va cu noi în veci. !












07.01. 2021

Cele mai recente resurse scrise - Nasterea Mantuitorului

AM PRIMIT UN IMPARAT...
AM PRIMIT UN IMPARAT...Plin de slavă și de glorie,Împăratul veșnicieiA venit că sa-mplineascaLegământul bucuriei.Îngeri mii priveau din ceruriPe-mparatul întrupat,Într-un prunc născut în iesle,Pe al l... Citeste mai mult >>
ISUS SE NAȘTE....
ISUS SE NAȘTE...In case vechi sau noi de poposire,Cei călători în noapte, își caută adăpost...E greu sa mai găsești de-acumaUn loc de adăpost, căci seara e târzie.Și Iosif și Maria au ajunsDin lunga l... Citeste mai mult >>
Este noapte, zi-mi ce vrei?
După plapuma de nori se-ascund stelele și luna albă;Strălucirea lor răsfrâng deseori planeta-n taină.Fulgi de nea plutesc în zbor, inundând văzduhul înalbit;Și-așezați în voia lor, de culori natura au... Citeste mai mult >>
Omagiu Copilului sfânt
Te văd prin vălmășagul de păreriCum soarele ar cerceta un deal cu meri...Te văd cum din Lumină te-ntrupeziȘi plec uimit la iesle prin zăpezi.Mă urc pe scara slabelor cuvinteSă-ți spun în mine câte sim... Citeste mai mult >>
Te-ai născut și pentru mine
Te-ai născut și pentru mine,Când nimeni, Doamne, valoarea nu-mi dădea,Și n-ai căutat să-Ți fie Ție, bineAi ales un grajd, o iesle, nu palat ce străluceaAi fost respins de atâtea uși în acea noapteȘi t... Citeste mai mult >>
Vestea bună
O fecioară preacuratăÎntr-un sat îndepărtat,E de-un înger vizitată.Ea, în rugăciuni plecată,Tare mult s-a tulburat.În ținutul Galileea,Îngerul Gavril veniiSă-i vestească misiunea,Să îi dea înțelepciun... Citeste mai mult >>
Cuvântul
La început era CuvântulŞi Dumnezeu era cu El,Acel ce ne-a-mbrăcat veşmântulJertfindu-se ca şi un miel.Era în Cer o armonieLegată într-un Nume Sfânt,Care-a creat tot UniversulÎn măreție prin Cuvânt.Dar... Citeste mai mult >>
Nașterea Domnului
Nașterea Domnului,Nu este un Crăciun.Ci o Vie Sărbătoare,Tatălui nostru cel bun!Nașterea Domnului,Nu este în brad.Ci o veste bună,Pentru cei ce merg spre iad.Nașterea Domnului,Este dată de sus din cer... Citeste mai mult >>
E sărbătoare...
E vremea când în lume iubirea înfloreşteŞi sufletele cântă un imn de bucurieCăci ieslea-i pregătită în inimile caldeSă vină Pruncul Sfânt... un Prunc din veşnicie...Pământul se îmbracă în strai de săr... Citeste mai mult >>
Aș vrea...
Aş vrea, Isuse, paşii Tăi de RegeSă treacă peste-al casei mele prag,Să ne aduci slăvita sărbătoare,Ca mai demult în Betleemul drag.Aş vrea, Isuse, la Crăciunu-acestaSă vii la noi, şi să nu Te grăbeşti... Citeste mai mult >>