S-a întrupat Cuvântul

Dezbrăcat de slavă, Cuvântul S-a-ntrupat,
A coborât mai jos decât un gângurit,
În scâncet de Copil pe-un pat de fân culcat,
El, Slova de Aur, Cântarea la zenit.

Și a crescut în templu, casa Tatălui,
Uimind pe-acei care L-au ascultat vorbind,
Fagurul picurând prin poarta Cerului
Hrănind cu Pâinea Vieții pe acel flămând.

Acel Care este S-a dovedit a fi,
La nunta din Cana schimbând apa în vin,
L-a chemat pe Lazăr din morți printre vii,
Cu focul gurii Lui uscând un smochin.

Când poruncește mării, furtunile tac,
„Cine este-Acesta? ”, întreabă popoare,
E sabia tăioasă, dar este și leac
Altoind Viața-n răni usturătoare.

A luat ștergarul, la cina de taină,
Să ne spele graiul de praful vorbirii,
Răstignit pe Cruce, rana I-a fost haină
Cu lăstari mustind din fagurul Iubirii.

Versetele de Aur, Cuvânt împărțit,
Păstrați-le în suflet, Hrana cea bună,
Va veni o vreme, să spunem „s-a sfârșit”,
Atunci le vom strânge, le-mpletim cunună.

În taina Iubirii Viața lăstărind,
V-a înălța Copacul pân-la Cer coroana,
Mireasa Mielului născută din Cuvânt
V-a sta la dreapta Lui pentru totdeauna.

Dezbrăcat de slavă, Cuvântul S-a-ntrupat,
A coborât mai jos decât un gângurit,
A biruit moartea. . . , de Tatăl înălțat
Va fi în veci de veci de slavă-mpodobit.

Amin!