text Poezii crestine

Rostul sărbătorii de Crăciun

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cristi Dobrei
"Și iată că steaua, pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit și s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie." (Ev. după Matei 2:9-10)

Sunt mulţi acei ce "stele" vor sã fie
Şi vor sã fie zi de zi priviţi,
Dar marii sfinţi, ca Moise sau Ilie
Nu au avut acest statut, sã ştiţi!

Sã ne-amintim de Mielul fãrã vinã:
Când oamenii slãveau Numele Sãu
Mãcar cã merita slavã deplinã,
El, toatã i-o dãdea lui Dumnezeu.

Sau de apostoli, cum citim în Carte,
De cinstea ce li se dãdea, ca "zei",
Cã nici mãcar puţin, a suta parte
N-au vrut sã o opreascã pentru ei.

Ci preferarã "robi" sã li se spunã
Şi slava I-o dãdeau Domnului lor
Privind cu dor la scumpa lor cununã
Ce li se pregãtea în viitor.

Cãci toate câte-n cer au fost create
Au logicã, o ţintã şi un rost.
Dar Dumnezeu e mai presus de toate
Fãpturile, oricâte vor fi fost.

N-ai vrea sã fii o stea care rãsare
Pe cerul sumbru de mileniu trei,
Sã-ndrepţi pe cei ce-aleargã spre pierzare,
Sã-i mântuiascã Domnul şi pe ei?

Când tu înalţi Neprihãnirii steaguri
Rostind cu drag Cuvântul Sãu cel sfânt;
Cãlãuzind pe cei pierduţi în larguri,
Ţi-ai împlinit menirea pe pãmânt.

Astfel de "stele" Îşi doreşte Tatãl
Desãvârşind pe toţi ai Sãi copii,
Pânã în ziua când vor zice: "Iatã-L!",
Când Soarele Etern îi va umbri!

Cele mai recente resurse scrise - Nasterea Mantuitorului

Te-ai născut și pentru mine
Te-ai născut și pentru mine,Când nimeni, Doamne, valoarea nu-mi dădea,Și n-ai căutat să-Ți fie Ție, bineAi ales un grajd, o iesle, nu palat ce străluceaAi fost respins de atâtea uși în acea noapteȘi t... Citeste mai mult >>
Vestea bună
O fecioară preacuratăÎntr-un sat îndepărtat,E de-un înger vizitată.Ea, în rugăciuni plecată,Tare mult s-a tulburat.În ținutul Galileea,Îngerul Gavril veniiSă-i vestească misiunea,Să îi dea înțelepciun... Citeste mai mult >>
Cuvântul
La început era CuvântulŞi Dumnezeu era cu El,Acel ce ne-a-mbrăcat veşmântulJertfindu-se ca şi un miel.Era în Cer o armonieLegată într-un Nume Sfânt,Care-a creat tot UniversulÎn măreție prin Cuvânt.Dar... Citeste mai mult >>
Nașterea Domnului
Nașterea Domnului,Nu este un Crăciun.Ci o Vie Sărbătoare,Tatălui nostru cel bun!Nașterea Domnului,Nu este în brad.Ci o veste bună,Pentru cei ce merg spre iad.Nașterea Domnului,Este dată de sus din cer... Citeste mai mult >>
E sărbătoare...
E vremea când în lume iubirea înfloreşteŞi sufletele cântă un imn de bucurieCăci ieslea-i pregătită în inimile caldeSă vină Pruncul Sfânt... un Prunc din veşnicie...Pământul se îmbracă în strai de săr... Citeste mai mult >>
Aș vrea...
Aş vrea, Isuse, paşii Tăi de RegeSă treacă peste-al casei mele prag,Să ne aduci slăvita sărbătoare,Ca mai demult în Betleemul drag.Aş vrea, Isuse, la Crăciunu-acestaSă vii la noi, şi să nu Te grăbeşti... Citeste mai mult >>
ÎN CETATEA BETLEEM
ÎN CETATEA BETLEEMIarăși Crăciunul se aratăCu cântări și bucurii,Domnul s-a născut și iatăViața, salvată ne-a fi!Mii de ani iute au trecutDar de El, se aminteșteFiecare om de rândNașterea-I, sărbătore... Citeste mai mult >>
În cetatea Betleem
În cetatea BetleemO minune se întâmpla:Se naște Isus din Fecioara Maria,Logodnica lui Iosif din ținutul Galileea.Îngerul Gavriil minunea lui Iosif a vestit,Să nu se înspăimânte,Căci Pruncul e divinȘi... Citeste mai mult >>
Inima mea
Inima mea e o iesle cu paie,Cu iarbă curată, aromă de flori,Am scos în tăcere a răului straieCăci iată, se-nalță frumoasele zori.Am vrut ca să fie o iesle curată,Să aibă Copilul un loc minunat,Dar El... Citeste mai mult >>
Naşterea Domnului
Nașterea DomnuluiIsrael pus în mișcareAștepta ziua cea mareNașterea DomnuluiSpre binele poporului.Deși era profețitPoporul era împietrit,Știau că în Betleem o să se nascăDar pentru Domnul n-a fost lo... Citeste mai mult >>