text Poezii crestine

Prunc divin

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Petru Coman
Prunc divin



A venit aceeasi vreme ce-o cunoasteam an de an
Iar Parintele din ceruri bucuros de al Sau plan
Spune si-astazi omenirii: „Isus e-al Luminii dar …”
Si-o mireasma-mbietoare ne-nveleste cu-al Sau har.

A venit din cer „Copilul”, sfantul Fiu de Dumnezeu
O ce har, ce slava mare! Cant cu ingerii si eu
„Maretia Intruparii”, ce-au cantat-o-n toiul noptii
Ca-n dorinta arzatoare, „Mantuiti” sa fim cu totii.

Slava, cinste si marire prunc divin venit de sus
Tu prin marea-ntelepciune spre lunina ne-ai condus
Oaneni, semintii si Neamuri au acum un „Salvator”
Pruncul cel iubit, Mesia este-al nost „Mantuitor”.

… cand eram urcat pe valuri am privit atent in sus
Din splendoarea Sa mareata mi-a vorbit atunci Isus:
-„ …lumea ti-a adus o vreme nume, bogatii, onor
Insa, de-astazi inainte vreu sa-ti fiu Mantuitor”.

Am vazut atunci valul cum sa cufundat, sa dus
Si-am strigat cuprins de teama: „Scapa-ma sfinte Isus”
- Tu ai coborant in valuri si mi-ai fost ocrotitor
Iar de-atuncia scumpe Isuse „Te-am ales Mantuitor”.

Cel ce Te-ai nascut in paie, intr-un grad, loc umilit
Astazi vino scump Isuse, „Vino-n locul pregatit,
Vino-n inima curata ce Te-asteapta cu mult dor,
Fii Stapan pe veci de-acum, fii Domn si Mantuitor …”

Slava, slava, slava Tie; prunc nascut in Betleem
Ce-ai venit in lumea noastra ca Salvator sa avem!
Slava, cinste si onoare; fii in veci glorificat
Caci in marea Ta lucrere pe multi, ne-ai rascumparat.

24.12.2005 – Petru Coman - Petrosani

Cele mai recente resurse scrise - Nasterea Mantuitorului

AM PRIMIT UN IMPARAT...
AM PRIMIT UN IMPARAT...Plin de slavă și de glorie,Împăratul veșnicieiA venit că sa-mplineascaLegământul bucuriei.Îngeri mii priveau din ceruriPe-mparatul întrupat,Într-un prunc născut în iesle,Pe al l... Citeste mai mult >>
ISUS SE NAȘTE....
ISUS SE NAȘTE...In case vechi sau noi de poposire,Cei călători în noapte, își caută adăpost...E greu sa mai găsești de-acumaUn loc de adăpost, căci seara e târzie.Și Iosif și Maria au ajunsDin lunga l... Citeste mai mult >>
Este noapte, zi-mi ce vrei?
După plapuma de nori se-ascund stelele și luna albă;Strălucirea lor răsfrâng deseori planeta-n taină.Fulgi de nea plutesc în zbor, inundând văzduhul înalbit;Și-așezați în voia lor, de culori natura au... Citeste mai mult >>
Omagiu Copilului sfânt
Te văd prin vălmășagul de păreriCum soarele ar cerceta un deal cu meri...Te văd cum din Lumină te-ntrupeziȘi plec uimit la iesle prin zăpezi.Mă urc pe scara slabelor cuvinteSă-ți spun în mine câte sim... Citeste mai mult >>
Te-ai născut și pentru mine
Te-ai născut și pentru mine,Când nimeni, Doamne, valoarea nu-mi dădea,Și n-ai căutat să-Ți fie Ție, bineAi ales un grajd, o iesle, nu palat ce străluceaAi fost respins de atâtea uși în acea noapteȘi t... Citeste mai mult >>
Vestea bună
O fecioară preacuratăÎntr-un sat îndepărtat,E de-un înger vizitată.Ea, în rugăciuni plecată,Tare mult s-a tulburat.În ținutul Galileea,Îngerul Gavril veniiSă-i vestească misiunea,Să îi dea înțelepciun... Citeste mai mult >>
Cuvântul
La început era CuvântulŞi Dumnezeu era cu El,Acel ce ne-a-mbrăcat veşmântulJertfindu-se ca şi un miel.Era în Cer o armonieLegată într-un Nume Sfânt,Care-a creat tot UniversulÎn măreție prin Cuvânt.Dar... Citeste mai mult >>
Nașterea Domnului
Nașterea Domnului,Nu este un Crăciun.Ci o Vie Sărbătoare,Tatălui nostru cel bun!Nașterea Domnului,Nu este în brad.Ci o veste bună,Pentru cei ce merg spre iad.Nașterea Domnului,Este dată de sus din cer... Citeste mai mult >>
E sărbătoare...
E vremea când în lume iubirea înfloreşteŞi sufletele cântă un imn de bucurieCăci ieslea-i pregătită în inimile caldeSă vină Pruncul Sfânt... un Prunc din veşnicie...Pământul se îmbracă în strai de săr... Citeste mai mult >>
Aș vrea...
Aş vrea, Isuse, paşii Tăi de RegeSă treacă peste-al casei mele prag,Să ne aduci slăvita sărbătoare,Ca mai demult în Betleemul drag.Aş vrea, Isuse, la Crăciunu-acestaSă vii la noi, şi să nu Te grăbeşti... Citeste mai mult >>