Peșterile Domnului, grota Nașterii

Apele nu pot crea o peșteră,
Deși sunt element primordial;
Stalactite și stalagmite, din marmură,
Poartă pecetea Autorului Real.

Fie în calcar sau în granit,
Nu apa subtilă, ci Mâna Divină
A sculptat galerii de castel insolit
Ornate cu ghirlande de flori de mină.

Din loc în loc, câte-o sală de bal,
Cu candelabre din stalactite,
Se oglindește-n lacul de cristal.
Din care ies coloane infinite.

Domnește-n tot un stil desăvârșit,
Ce nici maurii nu îl stăpâneau,
Nici în Alhambra, palat vestit,
Atâtea... . arabescuri nu erau.

Iar Scărișoara, peștera-ghețar
Ornată cu orgi, flori de gheață,
E-o catedrală de cleștar:
Lumina-n ecou îi dă viață!

Peșterile-s castele-fantezii,
În care Duhul Sfânt improviza?
Căci ne inspiră vise, poezii,
Cu îngerul din grote, ce valsa...

Să ne-amintim și de Ilie,
De grota unde Domnul i-a șoptit,
De Moise-n fisura Stâncii,
Când gloria divină a privit.

Dacă staulul era peșteră,
Atunci Isus în grotă a venit,
Și peste lumea cufundată-n beznă,
Lumina cea sublimă-a strălucit!

Magii au căutat zadarnic
Regele Vieții în Ierusalim,
Nu e-n palatul lui Irod, cel falnic,
Ci- n cava inimii, Pruncul Divin.

Săpat de Tatăl, apoi de Iosif,
Mormântul era chiar în peșteră:
A-nviat Isus prin Duhul Veșnic,
Și-a învins moartea-tenebră!