Paradoxul sărbătorii

Luna Decembrie a sosit!
E-aproape sărbătoarea
Nașterii Domnului slăvit
În toată depărtarea.
Colinde mii vor răsuna
În țară dar și-n lume
Vestind despre venirea Sa
În grajdul fără nume.
Iar pregătirile încep:
Se va găti mâncare
Și multe sticle-așteaptă cep
Spre-a sta la deșertare.
În forfotă-i orașul plin
Împodobit anume
Cozi peste tot, cozi de mașini
Pe străzi e plin de lume.
În sate porcu-i pregătit
Tradiția-i respectată
Crăciunu-aproape c-a sosit
Cu masă-mbelșugată. .
Vor fi cadouri jos, sub brad
De-un moș Crăciun aduse
Și oaspeți la belșug chemați
După raze apuse.
***
De sărbători vrem să serbăm
Cu zece guri deodată!
Pân' la refuz să ne-mbuibăm!
Crăciunu-i doar odată!
Însă uităm atât de-ușor
Cine-i sărbătoritul
Cum coborât-a din splendori
În iesle infinitul;
Că-n case mari împărătești
El nu găsi odaie
Nici în căsuțele obștești
Ci doar în grajd, în paie.
Ce paradox, El într-un grajd
Ca să ne mântuiască
Noi, în belșug petrecem azi
Serbarea pământească.
Câți dintre noi se vor gândi
La iesle, nu la moșul?
Câți, la săraci și-orfani copii
Își vor deschide coșul?
Câți vor mai merge la bolnavi
Cu drag să îi colinde?
Pentru abandonați, firavi
Mâna cine-și va-ntinde?
Vedeți, dragi frați întru Hristos
Religia-adevărată
E să fii-altora cu folos!
Nu-ntr-o tradiție moartă!
Nu pot să fie sărbători
'N-al Domnului sfânt Nume
Pentru creștini, fără de spor
În trai și-n fapte bune.
Căci altfel porțile ne-ar fi
Ca-n Betleem, închise
Și pe Hristos l-am izgoni
Ca-n vremurile stinse... . .