Omisiune în Gazeta de Betleem

De multe veacuri setea arzătoare,
Mocnind în spuza vremurilor, greu,
Tânjea după izvor, după răcoare;
Era nevoia vie de-mpăcare
A omenescului cu Dumnezeu.

De multă vreme aştepta pământul
Să se deschidă punte către cer,
Legând astfel teluricul cu Sfântul
Cum din vechime glăsuia Cuvântul
În prorocii ţesute în mister.

Când vremea s-a-mplinit, ca-n scrisul filei,
Divinul într-un Om S-a întrupat
Venind din cer cu revărsarea milei,
Dar pe pământ nici n-a fost „ştirea zilei”
Şi nici în clasamente n-a intrat.

Au fost doar turmele sub clar de lună
Şi , lângă ele stând, nişte păstori,
Când a venit din ceruri vestea bună;
N-au fost nici scribi,nici cronicari să spună
Că au sosit ai mântuirii zori.

Se derulau alte evenimente,
Erau şi-atunci, ca azi, mondenităţi.
Salvarea-n faţa morţii evidente
Nu părea ştire pentru clasamente,
Nu putea trece la priorităţi.

S-a dezbrăcat de cer Dumnezeirea
Venind în ieslea devenită pat
Să scape de la moarte omenirea;
Un fapt uluitor, sfidând gândirea,
Şi totuşi ocolit, netrâmbiţat.

Se urmăreşte şi acum, tenace,
Al senzaţionalului miraj,
Însă Isus e „ştirea”despre pace
Iar ce-i spiritual nici azi nu face
Şi nici atunci nu a făcut... tiraj.

Primiţi azi vestea bună, mântuirea,
Chiar dacă nu e ştire pentru top:
În iesle-a poposit Dumnezeirea
Şi-I mai vedem şi astăzi strălucirea,
Dar nu cu ochi de gazetar miop.

Amin
Vulcan, dec. 2008