text Poezii crestine

Odiseea Mesianică ( II )

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Flavius Laurian Duverna
Odiseea Mesianică ( II )

Evocare Biblică

Partea II -a

Elisabeta, , De aceea Domnul Însuşi vă va da un semn:
"Iată, fecioara va rămânea însărcinată, va naşte
un fiu, şi-i va pune numele Emanuel ( Dumnezeu
este cu noi )”. Is. 7,4.

-------------------------------

Trăise atunci, prin bucurie
Un simţământ de negrăit,
Pentru toate ce-acum ştie
Că vor decurge-n armonie
În planul sfânt ce-i rânduit.

Păstrase-n inimă din fugă
Gravate, sfinte convorbiri,
Cu îngerul în ceas de rugă,
În clipe grele, să-i ajungă
Frumoase şi dulci amintiri!

Urmându-şi firul cugetării
În drumul lung ce-o apăsa,
Şi-a revăzut scena plecării
Din ceasu-acela-l înserării
Spre munţi, la rudenia sa.

Mergea astfel s-o viziteze,
Să-i dea un sfat şi povaţă,
Învăţături pentru-a fi treze
Căci trebuia să-ntemeieze
Căminul nou şi-o altă viaţă.

Simţea nevoia de a spune
Tot ceea ce i s-a-ntâmplat,
Cum îngerul cu vorbe bune
După urări, prin plecăciune
Spre ceruri iarăşi a plecat.

Dorea să împartă bucuria
Aşa cum îngeru-anunţase,
Căci Dumnezeu mărinimia,
Dragostea-n har şi tăria -
Spre roaba Lui Îşi arătase.

În imn de laudă să-i spună
Căci ea acum a conceput,
Cum îngerul în vestea bună
Ce-i se păruse-a fi furtună
Speranţe îi dase la-nceput.

Cu linişte-n grija-I predată
Şi-ncrezătoare în ce-a spus
Îngeru-n vestea minunată,
Se liniştise, de-o-cam dată,
Trăia-ntr-o pace de nespus.

Cum ea atunci s-a şi sculat
În gura sfântă având lauda,
Mărind pe Domnul ne-ncetat
Şi către munţi s-a îndreptat
Spre o cetate, de-a lui Iuda.

Păşind în pragul casei sale
Ea i-a urat numai de bine,
Elisabetei, ... ' n-a sa cale,
Ce-ntre cântări şi Osanale
I-a-mpărtăşit priviri senine.

Şi când urarea, şi-a sfârşit
În pântece pruncu-a săltat;
L-al său cuvânt ce l-a rostit
Ca şi cum l-ar fi proorocit
Ea foarte mult s-a bucurat.

Plină fiind, de Duhul Sfânt
Ea a strigat cu glasu-i tare,
Mărind al Domnului Cuvânt
Valabil ca şi-un Legământ
Primit ca sfântă încurajare:

"Acum, eşti binecuvântată
De azi în veci, între femei,
Căci iată, fecioria ta curată
Ca floarea dalbă, nepătată
E locul sfânt, al Dragostei!”

"O! Şi rodul pântecelui tău
Să fie binecuvântat acum!
El va-ntări, prin Duhul Său
Pe oricine-i salvat din rău,
Pe cel ce-i rătăcit pe drum.”

"De ce mi-a fost orânduit
Ca maica Domnului să vie,
Şi pruncul meu, a tresărit
Ca şi când el, ar fi şi-auzit
În pântece-mi de bucurie?”

"Fiindcă, la urechi îndată
Când a ajuns glasul urării,
Săltat-a pruncul, deodată
Marcând vestea anunţată
'N momentul binecuvâtării.”

"Ferice acum de tine, care,
Crezuta-i fără a mai clinti,
Pe Domnul prin asigurare
Că-n iubirea-I salvatoare
Tot ce-a spus, El va-mplni.”

Cum ea atuncia, a strigat
"Inima mea preamăreşte,
Pe Dumnezeu, Cel Înălţat,
Cel care-n sus m-a ridicat
Şi care pururi mă-ntăreşte!”

"Şi duhu-mi plin de bucurie
Se-nalţă pân-la Dumnezeu,
Căci m-a iubit din veşnicie
Şi mare har mi-a dat El mie
În dragostea sfântă mereu.”

"El e-Nţelept, Atotputernic,
Şi lucruri multe, a săvârşit,
Şi gându-mi, umil, cucernic
Prin adevărul Lui cel veşnic
Va sta-n El pururi, neclintit.”

"Numele Lui este Preasfânt
Şi bunătatea Sa se întinde,
Peste toţi cei de pe pământ,
Ce-ascultă de-al Său Cuvânt
În braţul Lui, de a-i cuprinde.”

"Ne-a arătat 'n-a Sa putere
Şi braţul Lui pururea întins,
Că poate aduce mângâiere
'N orice necaz şi-orice durere
La sufletul, de griji cuprins.”

"El gânduri multe, a risipit
Pe care în inimi, le aveau,
Cei mândri care le-au nutrit
În timpul când s-au sumeţit
Şi care-n ei, se încredeau.”

"A dat jos pe cei puternici
Din scaunele lor de domnie,
Ridicând, pe cei nevrednici,
Pe treptele 'nalte de sfetnici
Pe culmi mareţe, în veselie.”

"Pe cei flămânzi i-a săturat
De bunătăţi prin mângâieri,
Pe cei bogaţi i-a îndepărtat
Şi-n loc stingher i-a alungat
Cu mâinile, goale-n dureri.”

"Astfel, în ajutor El a venit
Pentru poporul Său Israel,
Precum prin vremi a amintit
Că l-a vegheat şi l-a păzit
De-atâtea ori, în fel de fel.”

"Şi-a adus din nou aminte
În bunătatea Lui cea mare,
Cum promisese mai ’nainte
Prin încheieri de legăminte,
Şi-a revenit iar cu-ndurare,”

"Cum de demult făgăduise
Amintind din neam în neam,
Cuvinte, ce-au fost promise
Şi-n suluri de carte scrise -
Prin jurământ, lui Avraam."

Şi cum, la Elisabeta a stat
Trei luni de zile petrecând,
Şi cum acas’ s-a-napoiat
Cu suflet tare şi-mpăcat,
La Nazaret planuri făcând.

"Şi-acum iată, la înscriere
Spre Betleem ne-ndreptăm
Pentru-a Cezarului cerere,
S-o împlinim cum ni se cere
Ca neamul, să ni-l căutăm.”

Flavius Laurian Duverna

Va urma

Cele mai recente resurse scrise - Nasterea Mantuitorului

Te-ai născut și pentru mine
Te-ai născut și pentru mine,Când nimeni, Doamne, valoarea nu-mi dădea,Și n-ai căutat să-Ți fie Ție, bineAi ales un grajd, o iesle, nu palat ce străluceaAi fost respins de atâtea uși în acea noapteȘi t... Citeste mai mult >>
Vestea bună
O fecioară preacuratăÎntr-un sat îndepărtat,E de-un înger vizitată.Ea, în rugăciuni plecată,Tare mult s-a tulburat.În ținutul Galileea,Îngerul Gavril veniiSă-i vestească misiunea,Să îi dea înțelepciun... Citeste mai mult >>
Cuvântul
La început era CuvântulŞi Dumnezeu era cu El,Acel ce ne-a-mbrăcat veşmântulJertfindu-se ca şi un miel.Era în Cer o armonieLegată într-un Nume Sfânt,Care-a creat tot UniversulÎn măreție prin Cuvânt.Dar... Citeste mai mult >>
Nașterea Domnului
Nașterea Domnului,Nu este un Crăciun.Ci o Vie Sărbătoare,Tatălui nostru cel bun!Nașterea Domnului,Nu este în brad.Ci o veste bună,Pentru cei ce merg spre iad.Nașterea Domnului,Este dată de sus din cer... Citeste mai mult >>
E sărbătoare...
E vremea când în lume iubirea înfloreşteŞi sufletele cântă un imn de bucurieCăci ieslea-i pregătită în inimile caldeSă vină Pruncul Sfânt... un Prunc din veşnicie...Pământul se îmbracă în strai de săr... Citeste mai mult >>
Aș vrea...
Aş vrea, Isuse, paşii Tăi de RegeSă treacă peste-al casei mele prag,Să ne aduci slăvita sărbătoare,Ca mai demult în Betleemul drag.Aş vrea, Isuse, la Crăciunu-acestaSă vii la noi, şi să nu Te grăbeşti... Citeste mai mult >>
ÎN CETATEA BETLEEM
ÎN CETATEA BETLEEMIarăși Crăciunul se aratăCu cântări și bucurii,Domnul s-a născut și iatăViața, salvată ne-a fi!Mii de ani iute au trecutDar de El, se aminteșteFiecare om de rândNașterea-I, sărbătore... Citeste mai mult >>
În cetatea Betleem
În cetatea BetleemO minune se întâmpla:Se naște Isus din Fecioara Maria,Logodnica lui Iosif din ținutul Galileea.Îngerul Gavriil minunea lui Iosif a vestit,Să nu se înspăimânte,Căci Pruncul e divinȘi... Citeste mai mult >>
Inima mea
Inima mea e o iesle cu paie,Cu iarbă curată, aromă de flori,Am scos în tăcere a răului straieCăci iată, se-nalță frumoasele zori.Am vrut ca să fie o iesle curată,Să aibă Copilul un loc minunat,Dar El... Citeste mai mult >>
Naşterea Domnului
Nașterea DomnuluiIsrael pus în mișcareAștepta ziua cea mareNașterea DomnuluiSpre binele poporului.Deși era profețitPoporul era împietrit,Știau că în Betleem o să se nascăDar pentru Domnul n-a fost lo... Citeste mai mult >>