Nașterea Mântuitorului

Trosnesc sub talpă geruri-aspre,
E promorocă pe la porți,
Din cerurile sfinte, albastre,
Isus S-a întrupat ca,
Prunc-Mântuitor, salvare pentru toţi.
Cu bucurie omu-ngenunchează lângă iesle,
Să I se-nchine, că e Prinț-Ceresc,
Nu... Făt -Frumos din file de poveste,
Ce-atât de mult pe unii,
Neadevărate -vorbe, îi cuceresc.
În jurul nașterii Luminii-sfinte,
Și coborâte pe pământ,
Se țes cântări-dumnezeieşti,
Iar magi, veniți din depărtări,
Se-nchină Lui, Îl preamăresc.
Maria-mamă-i tare-ngândurată,
Închinătorilor, Pruncu-și arată,
Își strânge-Odoru'legănat la piept,
Pe Fiul Tatălui-Nțelept,
Pe Care nimeni n-a trăit
Să-I vadă Sfânta față-luminată.
E tristă-n bucurie, mama?
Chiar de se uită drăgăstos la El,
Dar... parcă o apucă teama...
De viitorul Pruncului-Emanuel
Și parcă vede oști... norodul,
Urlând ca disperații!
Și-o față de-mpărat... 'i Irodul!
Și SÂNGELE DE PRUNC-NFĂȘAT!
Un deal... o cruce!
Și-un Glas de MIEL-înjunghiat!
Turbații demoni se răzbună;
'Răstigniți-L! Răstigniți-L! Răstigniți-l! '
Urlă din viscere-mpreună
Și vaiete, și plâns, și lacrimi
Iar dinspre El, se-aude doar un geamăt,
Și sfânta rugăciune către Tatăl,
Din inima Celui ce stă
În brațul mamei-leagăn...
O sfâșiere ca de moarte!
O sabie ce o rănește!
Își strânge Pruncul mai aproape
Și inima-i în plâns atâta se jelește... !
A înțeles mesajul-dureros,
Ce, Pruncu-sfânt
Pentru salvarea omenirii poartă
Și vede-n Duhul, preaiubiții Lui copii,
Cum Pâinea-Învierii-o-mpart,
Din poartă-n poartă!
Făclii se-aprind în viitor,
Christosul Sfânt: Trăiește!
Căci moartea, a murit strivită!
De-al Lui călcâi, ce iadu-biruiește! .
Își strânge Pruncul sfânt la piept...
Se roagă Tatălui ceresc,
În Duhul, mijlocește.
Un zbor de îngeri diafani,
Din albe-aripi bat-nchinări,
Lumina-biruiește!
Coboară ceru-n Prunc
Şi parcă se topește,
Iubirea Tatălui slăvit,
În jurul Lui... plutește.