text Poezii crestine

Meditând la nașterea Mântuitorului

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
Meditând la nașterea Mântuitorului
Mi-e sufletul de pace plin
Meditând la Întrupare
Îmi luminează-al meu destin
Mi-aduce-n viață-nseninare.

Ființa mi-e, total, atrasă
Spre Betleem - profetic loc
Mă simt acolo ca acasă
Că-i ieslea Pruncului Proroc.

Mă cucerește atmosfera,
Mă contopește cu Isus
Care-a venit s-aducă era
Împărăției fără-apus.

Privirea-i dulce mă dezleagă
De grijurile pământești
Lăuntru-ncepe să culeagă
Comorile duhovnicești.

E farmec sfânt, e părtășie
Cum nu e alta-n Univers
Învăluit de gingășie
Povara toată mi s-a șters.

Și înc-odată simt cum harul
A stat cu mine - credincios
Și mi-a ornat Mărgăritarul
Cu tot ce este mai frumos.

Mai stau o clipă și-ncă una
Și-aș vrea să fie veșnicii
Și lângă Prunc îmi văd cununa
Și știu că viața-mi va-ndulci.

Parte din mine va rămâne
La ieslea Regelui ceresc
Și voi cânta: “In veci Stăpâne
O să-L urmez și-o să-L cinstesc.”

Mă-ntorc din vizita sublimă
Știind ca n- a fost un mister
Ci un miracol ce m-animă
Să nu-ncetez mersul Sore Cer.

O, Prinț venit în umilință
Mai naște-Te în mulți pierduți
Scapă-i din orice neputință
Și-nvață-i sfintele virtuți.

Să poată să-nțeleagă rostul
Venirii Tale-n trup uman
Să fie gata să dea costul
Sosirii-n veșnicul Liman.

George Cornici/Dec. 2021

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>