text Poezii crestine

Lumina coboară-nvelită de Duh

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Laura Daniela Marinau

Întunericul nu există:
Doar lumina poate fi sau lipsi,
Iar moartea nu persistă,
Decât în somnul vieții ce-obosi.

Lumina din Lumină S-a născut
Din infinit, S-a pogorât pe glie,
În ieslea din Betleem a apărut,
S-a jertfit, să ne ducă-n veșnicie!

Haosul definit "Big-bang originar"
N-a existat: erau cer și pământ,
În șase zile ordonate prin Har;
Explozia-i finală, menită de Cel Sfânt.

Răul, generând păcat și vină,
E doar un bine invertit
De îngeri, ce-au fost de lumină,
Dar, prin căderi, s-au pervertit.

Fiul Sfânt S-a-ntrupat pe pământ,
S-a jertfit, să fim duhovnicești
Noi oamenii, nu solii de vânt,
Să degustăm din roadele cerești.

Când ai trecut prin foc, prin ape,
Și n-ai rămas cenușă sau noroi,
Sufletu-ți a deschis aripi albe
De pasăre Pheonix-hulubul din noi.

Pe stâncă, sus, crește floarea de colț,
Și naște cerboaica, păzită de îngeri,
În Duhul, biruim ale iadului porți!
Bem din Izvorul divinelor ungeri!


Craiova, 27-12-2025

Cele mai recente resurse scrise - Nasterea Mantuitorului

Vestea bună
O fecioară preacuratăÎntr-un sat îndepărtat,E de-un înger vizitată.Ea, în rugăciuni plecată,Tare mult s-a tulburat.În ținutul Galileea,Îngerul Gavril veniiSă-i vestească misiunea,Să îi dea înțelepciun... Citeste mai mult >>
Cuvântul
La început era CuvântulŞi Dumnezeu era cu El,Acel ce ne-a-mbrăcat veşmântulJertfindu-se ca şi un miel.Era în Cer o armonieLegată într-un Nume Sfânt,Care-a creat tot UniversulÎn măreție prin Cuvânt.Dar... Citeste mai mult >>
Nașterea Domnului
Nașterea Domnului,Nu este un Crăciun.Ci o Vie Sărbătoare,Tatălui nostru cel bun!Nașterea Domnului,Nu este în brad.Ci o veste bună,Pentru cei ce merg spre iad.Nașterea Domnului,Este dată de sus din cer... Citeste mai mult >>
E sărbătoare...
E vremea când în lume iubirea înfloreşteŞi sufletele cântă un imn de bucurieCăci ieslea-i pregătită în inimile caldeSă vină Pruncul Sfânt... un Prunc din veşnicie...Pământul se îmbracă în strai de săr... Citeste mai mult >>
Aș vrea...
Aş vrea, Isuse, paşii Tăi de RegeSă treacă peste-al casei mele prag,Să ne aduci slăvita sărbătoare,Ca mai demult în Betleemul drag.Aş vrea, Isuse, la Crăciunu-acestaSă vii la noi, şi să nu Te grăbeşti... Citeste mai mult >>
ÎN CETATEA BETLEEM
ÎN CETATEA BETLEEMIarăși Crăciunul se aratăCu cântări și bucurii,Domnul s-a născut și iatăViața, salvată ne-a fi!Mii de ani iute au trecutDar de El, se aminteșteFiecare om de rândNașterea-I, sărbătore... Citeste mai mult >>
În cetatea Betleem
În cetatea BetleemO minune se întâmpla:Se naște Isus din Fecioara Maria,Logodnica lui Iosif din ținutul Galileea.Îngerul Gavriil minunea lui Iosif a vestit,Să nu se înspăimânte,Căci Pruncul e divinȘi... Citeste mai mult >>
Inima mea
Inima mea e o iesle cu paie,Cu iarbă curată, aromă de flori,Am scos în tăcere a răului straieCăci iată, se-nalță frumoasele zori.Am vrut ca să fie o iesle curată,Să aibă Copilul un loc minunat,Dar El... Citeste mai mult >>
Naşterea Domnului
Nașterea DomnuluiIsrael pus în mișcareAștepta ziua cea mareNașterea DomnuluiSpre binele poporului.Deși era profețitPoporul era împietrit,Știau că în Betleem o să se nascăDar pentru Domnul n-a fost lo... Citeste mai mult >>
În cetatea Betleem
În cetatea Betleem,Într-un staul, jos pe paie,S-a născut Isus, Mesia,Nu-în palat pe scumpe straie.Fiu de Dumnezeu și Rege,A lăsat cerul minunat,și prin Duhul Sfânt, Mesia,Pe pământ S-a întrupat.A fost... Citeste mai mult >>