Lectia Smereniei

A fost o noapte rece, senina si cu stele,
Cati-va pastori pazeau si oile sub ele.
Iar undeva pe drum, veneau din departare,
Trei magi ce urmareau o stea cu seama mare.

Micutul Betleem dormea printre coline,
Doar intr-un grajd din deal, era viata-n sine.
O iesle, niste paie si scutece sarace,
Pentru copilul care urma sa le imbrace.

Era o agitatie chiar printre animale,
Venea Cel Sfant pe lume, croindu-si a Sa cale.
Smerit, gingas si bland in chip de copilas,
Se intrupa iubirea, pe-a timpului fagas.

Chiar daca n-avea straie si-un loc de poposire,
Dar cerul s-a deschis si I-a adus marire.
Pastori-au alergat, sa-L vada pe -Imparatul,
Pe Cel ce a venit, sa rascumpere pacatul.

A fost o noapte rece, si-un plans de copilas.
O mama ce-ar fi vrut sa-i deie un salas.
Doar grajdul a fost locul, ce l-a primit cu drag,
I-a oferit o iesle, nu l-a lasat in prag.

De-ar fi stiut atuncea, intregul Betleem,
Ca iata, se va naste, Mesia Cel Suprem.
A-r fi avut un loc in casele bogate,
Si cate brate oare, nu ar fi vrut sa-L poarte.

Dar, El a venit umil in lumea asta mare,
Ca si acel lipsit, sa poata-avea salvare.
Si-o lectie de viata, sa invatam mereu,
Sa fim smeriti, ca-asa iubeste Dumnezeu.


Amin.