text Poezii crestine

La ziua Ta

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Paula Szabo
La ziua Ta , Isuse-ai invitat,
Pământu-ntreg, să vină să serbeze,
Din orice loc, mulţimi s-au adunat,
Chemarea la festin, să onoreze.

Venit-au mulţi, cu-mpodobite straie,
Să-şi etaleze fala, avuţia,
Ei nu ştiau, că Tu, umil, în paie,
Ţi-ai început aici, călătoria.

La masa mare, în grabă se-aşezară,
Dorind, cu-ardoare, locurile "bune",
Ei nu ştiau, că într-un grajd, afară,
Pe paie reci, Tu ai venit în lume.

Şi ce-au adus, să-ţi dăruiască Ţie?
Cadouri scumpe, nestemate poate,
Fălindu-se cu marea bogăţie,
Ei nu ştiau, că ale Tale-s toate.

Doar într-un colţ puţini, umili, smeriţi,
Umbriţi de "grandioasa strălucire",
Stăteau retraşi, dar cât de fericiţi,
Fiindcă ştiau că Tu eşti: Mântuire.

Nu aveau daruri ce se-mpachetează,
Şi nici urări din cele mai pompoase,
Ştiau însă că Duhul Tău lucrează,
La inimile care-s credincioase.

Şi-aceste inimi, cu recunoştinţă,
Ei Ţi le dăruiesc, cu mare drag,
Să le accepţi, cu-ntreaga lor fiinţă,
Să faci din ele cerului, şirag.

Primeşte, Doamne, şi-ale noastre daruri,
Inimi predate, pentru veci doar Ţie,
De ziua Ta, transformă-le în haruri,
Până-om intra în Sfânta Împărăţie !


AMIN !!!

Cele mai recente resurse scrise - Nasterea Mantuitorului

AM PRIMIT UN IMPARAT...
AM PRIMIT UN IMPARAT...Plin de slavă și de glorie,Împăratul veșnicieiA venit că sa-mplineascaLegământul bucuriei.Îngeri mii priveau din ceruriPe-mparatul întrupat,Într-un prunc născut în iesle,Pe al l... Citeste mai mult >>
ISUS SE NAȘTE....
ISUS SE NAȘTE...In case vechi sau noi de poposire,Cei călători în noapte, își caută adăpost...E greu sa mai găsești de-acumaUn loc de adăpost, căci seara e târzie.Și Iosif și Maria au ajunsDin lunga l... Citeste mai mult >>
Este noapte, zi-mi ce vrei?
După plapuma de nori se-ascund stelele și luna albă;Strălucirea lor răsfrâng deseori planeta-n taină.Fulgi de nea plutesc în zbor, inundând văzduhul înalbit;Și-așezați în voia lor, de culori natura au... Citeste mai mult >>
Omagiu Copilului sfânt
Te văd prin vălmășagul de păreriCum soarele ar cerceta un deal cu meri...Te văd cum din Lumină te-ntrupeziȘi plec uimit la iesle prin zăpezi.Mă urc pe scara slabelor cuvinteSă-ți spun în mine câte sim... Citeste mai mult >>
Te-ai născut și pentru mine
Te-ai născut și pentru mine,Când nimeni, Doamne, valoarea nu-mi dădea,Și n-ai căutat să-Ți fie Ție, bineAi ales un grajd, o iesle, nu palat ce străluceaAi fost respins de atâtea uși în acea noapteȘi t... Citeste mai mult >>
Vestea bună
O fecioară preacuratăÎntr-un sat îndepărtat,E de-un înger vizitată.Ea, în rugăciuni plecată,Tare mult s-a tulburat.În ținutul Galileea,Îngerul Gavril veniiSă-i vestească misiunea,Să îi dea înțelepciun... Citeste mai mult >>
Cuvântul
La început era CuvântulŞi Dumnezeu era cu El,Acel ce ne-a-mbrăcat veşmântulJertfindu-se ca şi un miel.Era în Cer o armonieLegată într-un Nume Sfânt,Care-a creat tot UniversulÎn măreție prin Cuvânt.Dar... Citeste mai mult >>
Nașterea Domnului
Nașterea Domnului,Nu este un Crăciun.Ci o Vie Sărbătoare,Tatălui nostru cel bun!Nașterea Domnului,Nu este în brad.Ci o veste bună,Pentru cei ce merg spre iad.Nașterea Domnului,Este dată de sus din cer... Citeste mai mult >>
E sărbătoare...
E vremea când în lume iubirea înfloreşteŞi sufletele cântă un imn de bucurieCăci ieslea-i pregătită în inimile caldeSă vină Pruncul Sfânt... un Prunc din veşnicie...Pământul se îmbracă în strai de săr... Citeste mai mult >>
Aș vrea...
Aş vrea, Isuse, paşii Tăi de RegeSă treacă peste-al casei mele prag,Să ne aduci slăvita sărbătoare,Ca mai demult în Betleemul drag.Aş vrea, Isuse, la Crăciunu-acestaSă vii la noi, şi să nu Te grăbeşti... Citeste mai mult >>