text Poezii crestine

La Betleem în miez de noapte

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ioan Hapca
La Betleem în miez de noapte

La Betleem în miez de noapte
Iată s-a făcut lumină;
A sosit pe neașteptate
Însăși Gloria divină
Ce din vremi îndepărtate
Așteptată era să vină.

Îngerii străbat Cetatea
La păstorii din câmpie
Și la cei care „Dreptatea”
Așteptau din cer să vie
Pentru-a ne preface „noaptea”
Într-o „zi de bucurie”.

Tot văzduhu-a îmbrăcat haina
Sărbătorii minunate
„Untdelemnul” și „făina”
Sunt din Ceruri revărsate
Căci a răsărit Lumina
Să Domnească peste noapte.

Corul Îngerilor cântă
Osanale și mărire
Și-n cântarea lor preasfântă
Vestesc marea Mântuire
Care-a fost făgăduită
Și adusă la îndeplinire.

Magii de la răsărit
Vin cu darurile lor,
Steaua i-a călăuzit
Până la Mântuitor,
Dumnezeu le-a întărit
Prin har pașii tuturor.

Doar Irod, păgânul rege
Întristatu-sa de moarte
Neputând a înțelege
Suprema Divinitate
Și în veci își va culege
Roadele, după dreptate.

Azi, în prag de sărbătoare,
Privind Nașterea Divină
Și Jertfa mântuitoare,
Cei ce umblă în lumină
Au o mare așteptare:
- Domnu-I gata să revină!

Va sosi pe neașteptate
Cel dorit și așteptat...
Tu, stai treaz ca să ai parte
De-acest lucru minunat,
Căci într-un târziu de noapte
Vei fi negreșit chemat

La viață ori pentru moarte,
Chiar de Veșnicu Împărat!
Da! Stai treaz într-a lumii noapte,
Să-auzi glasu-I minunat!
Da! Veghează să ai parte
De Cuvântul întrupat!
* * *
Creștinul evlavios
e-un „mag” călător sub cruce
și o „stea” care conduce
„magii” lumii la Hristos.

21/12/2013*Ioan Hapca
(Zaragoza)

Cele mai recente resurse creștine scrise

Primele mele 100 de cuvinte din Biblie
Categorie: Recenzii carti crestine Primele mele 100 de cuvinte din Biblie, de Andrew Newton „Primele mele 100 de cuvinte din Biblie” este o carte minunată de introducere în universul spiritu... Citeste mai mult >>
Povestiri biblice inainte de culcare - 36 de povestiri și lecții biblice
Categorie: Recenzii carti crestine Povestiri biblice înainte de culcare – 36 de povestiri și lecții biblice, de Andrew Newton Cartea „Povestiri biblice înainte de culcare” de Andrew Newton e... Citeste mai mult >>
Biblia pentru un an - 365 de povesti si rugaciuni
Categorie: Recenzii carti crestine „Biblia pentru un an – 365 de povești și rugăciuni” de L.M. Alex Descoperă una dintre cele mai complete și accesibile cărți creștine pentru copii, gândită... Citeste mai mult >>
Fă lucruri mari pentru Dumnezeu - set 12 biografii ilustrate pentru copii + CUTIE CADOU
Categorie: Recenzii carti crestine Setul „Fă lucruri mari pentru Dumnezeu” – 12 biografii ilustrate pentru copii Descoperă un set de cărți creștine pentru copii care inspiră, educă și formea... Citeste mai mult >>
Seria DUMNEZEU A FĂCUT - Cărți cartonate interactive cu clapete
Categorie: Recenzii carti crestine Seria DUMNEZEU A FĂCUT - „Antrenarea inimilor tinere” – 6 cărți interactive pentru copii Seria „Antrenarea inimilor tinere” oferă părinților și educatorilo... Citeste mai mult >>
Dumnezeu a făcut sentimentele - Carte cartonată interactivă cu clapete
Categorie: Recenzii carti crestine Dumnezeu a făcut sentimentele - Și pentru ce au fost făcute sentimentele O carte cartonată interactivă cu clapete care îi ajută pe cei mici să-și gestionez... Citeste mai mult >>
Dumnezeu a făcut piciorușele - Carte cartonată interactivă cu clapete
Categorie: Recenzii carti crestine Dumnezeu a făcut piciorușele- O carte cartonată interactivă cu clapete care îi învață pe cei mici să își folosească picioarele într-un mod asemănător lui Hristo... Citeste mai mult >>
Dumnezeu a făcut urechiușele - Carte cartonată interactivă cu clapete
Categorie: Recenzii carti crestine Dumnezeu a făcut urechiușele - Și pentru ce au fost făcute urechiușele  O carte cartonată interactivă cu clapete care îi învață pe cei mici să își fol... Citeste mai mult >>
Dumnezeu a făcut gurița - Carte cartonată interactivă cu clapete
Categorie: Recenzii carti crestine Dumnezeu a făcut gurița - Și pentru ce a fost făcută gurița  O carte cartonată interactivă cu clapete care îi învață pe cei mici să își folosească gur... Citeste mai mult >>
Dumnezeu a făcut mânuțele - Carte cartonată interactivă cu clapete
Categorie: Recenzii carti crestine Dumnezeu a făcut mânuțele -  Și pentru ce au fost făcute mânuțeleO carte cartonată interactivă cu clapete care îi învață pe cei mici să își folosească mâin... Citeste mai mult >>