Între praznic și iesle

Creştinii au azi, pretutindeni în lume,
Un praznic pe care Crăciun l-au numit;
E Naşterea Celui ce datu-ne-a nume
Deşi al Său Nume la praznic acum e
Mai rar, mai încet sau deloc pomenit.

De două milenii creştinii serbează,
Cu fast tot mai mare, mai viu, mai sonor,
Dar cel mai ades Cel serbat nu contează
Şi-ncet de la praznic Se îndepărtează,
Iar crezul creştin se transformă-n folclor:

O iesle, un Prunc într-o ţară străină,
Un cântec de îngeri, păstori bucuroşi,
Şi magii, conduşi de a stelei lumină,
Se-amestecă-ncet, spre deruta deplină,
Cu sănii, cu reni, cu bărbi ninse de moşi.

Trezeşte-te astăzi, revino-ţi creştine,
Visarea plăcută din somnul tău greu
Te duce departe, pe drumuri străine,
Priveşte acuma la iesle mai bine
Şi crede că Pruncul era Dumnezeu.

La iesle-ncepea planul sfânt de salvare
Când omul părea pe vecie pierdut
Şi Pruncul venit din cereasca splendoare
Se smerea pentru noi aducând îndurare,
O nouă speranţă, un nou început.

La iesle se-acordă un gir mântuirii,
O şansă trimisă de Tatăl de sus,
Primeşte cu pace mesajul iubirii
Şi-n inima ta, ca în ieslea smeririi,
Se va naşte din lacrimă sfântă Isus.

Amin
Vulcan, dec. 2006