Inima ni-i Betleemul

Inima ni-i Betleemul

Ești al Meu din totdeauna,
Țesut cândva în chip ciudat,
În pântecul unde nici umbra
Nicicând nu te-a deranjat.

Copilul Meu ales din vreme
Tu, suflet trist și obosit,
Mă cobor astăzi în lume
Să îți spun că a venit

Solul mesajului ceresc,
Coborât din mii de stele,
De pe tronu-mpărătesc,
Născut în grajduri, într-o iesle.”

Un picur din cer divin,
Ce-a spus din marea de tăcere
„ Fă-Mă pe Mine alin,
S-aduc pe lume mângâiere.

Iată-Mă în fața Ta,
Scumpule Tată ceresc.
Trimite-Mă în lumea rea
Să-i arăt cât o iubesc.

Implinește-Ți azi Cuvântul
Ce l-ai spus prin prooroci.
Arată la-ntreg pământul
Cu ce-i scris că nu Te joci.

Din tot ceru-acesta mare,
Ia-Mă pe Mine în plan
Și dă lumii o sărbătoare,
Să o țină an de an.

Ca atunci să-și amintească
Tot poporul Tău de jos,
C-a decis să Se-njosească
Pentru ei Isus Hristos.

Din iubirea cea profundă
Ce le-o port necontenit,
Spune-le-n astă secundă:
Iată, Domnul a venit!”

Acest strop din puritate,
S-a-ntrupat în chip de om,
Venit din marea Sa cetate,
Părăsind titlul de Domn.

Aducând iubire-n lume,
Salvarea omenirii-ntregi,
Promițând că-n al Lui Nume
Se va-ntampla ce nu-nțelegi.

Un Copil țesut divin,
În pântecul găsit curat,
Însoțea cu-amin lucrarea
La care a fost chemat

Trăind o viață în smerenie,
În căutare de-adevăr,
Fiind pentru toți o lecție
Să nu mai mușcăm din măr,

Ci să trăim apropiați
De Tatăl preaSfânt din cer,
La care am fost chemați,
De-al Său Fiu, Emanuel.

A trăit o viață scurtă
Plină de minuni cerești,
Lăsând o carte în urmă
Ca tu să te pocăiești.

Să asculți cu drag Cuvântul,
În viață să-l împlinești,
Ca să te-ntălnești cu Domnul
Când alergarea o sfârșești.

Apoi, la vremea hotărâtă,
A avut de îndurat
La moarte, cea mai grea osândă
Să scape lumea de păcat.

Chinuit într-un mod greu
Răstignit, lovit pe-o cruce
De până și Dumnezeu
Fața de la El și-o-ntoarce.

Fiind înălțat silit,
A strigat îndurerat,
Văzând că nu e primit,
Că Tatăl Său S-a-ndepărtat.

În durere-acolo sus,
Rostit-a cea din urmă rugă
„Iartă-le, Tată, ce-au spus,
Tot ce-n dreptul lor s-adună.

Ia astăzi din crucea Mea
Salvare pentru viața lor,
Și arată-le că-n Mine
Este-al lor Mântuitor.”

Apoi, ca să se-ncheie,
Priveliștea de chin și-amar,
Pentru sfânt-acea femeie,
Ce-a primit cerescul har,

De-a purta-n pântec iubirea
De Sfânt și Mare Dumnezeu,
Pentru lume, mântuirea
Ce-o avem în El mereu,

Printr-un strop de-oțet cu fiere,
Ultima-I putere-au stors,
Și atunci din viață piere
Dragul nost' Isus Hristos.

Acum este înălțat
La dreapta Tronului măreț,
Fericit c-a îndurat
Pentru noi al morții preț.

O durere îngrozitoare,
Dar care n-a mai contat,
Căci știa că dacă moare
Vei putea să fii salvat.

Acum vine iarăși vremea,
Când cu toți ne amintim,
C-a venit cândva Mesia
Și noi n-am vrut să-L primim.

Istoria se tot repetă,
În mintea noastră an de an.
Maria din nou colindă,
Într-un sat pe un măgar,

Căutând un loc să nască
Raza de lumină pură,
Ce avea să mântuiască
A omului rece natură.

În suflet și azi Îți faci,
Isuse Sfânt, în fân un loc,
Încălzit fiind de vaci
Și de-un pricăjit, slab foc.

O stea pe cer ni se arată
Ca să știm să căutăm,
Ieslea făcută curată,
Despre care să cântăm.

Inima ne este iar,
În anu-acesta deja dus,
Betleemul plin de har
În care S-a născut Isus.

Facă Domnul Cel Ceresc
Să găsească și-astă dată,
Un loc pur, duhovnicesc
Și o inimă curată

În care primit să fie
Pruncul Sfânt venit pe lume,
C-o nesfârșită bucurie.
Slăvit să fie al Său Nume!

Amin!