În drum spre iesle

E-atât de întuneric şi-atât de frig afară,
Încât n-aş şti că ninge dacă n-aş simţi
Fulgii de nea cum se topesc şi,parcă vii
Ca lacrimi curg,reci,pe obrazul meu şi,
se agaţă îngheţaţi în barba-mi rară.

E-atât de întuneric şi...atât de frig afară,
Încât dacă nu m-ar durea,nu cred c-aş şti
Că am şi ochi în cap,nu doar idei pustii,
Nu doar regrete,nu doar dureri târzii,
Nu doar însingurate amintiri ce ştiu să doară.

E-atât de întuneric,însă mă bucur că linişte nu-i
Un cântec face fiinţa-mi întreagă să tresalte,
Nepământene voci se-aud cântând departe:
"Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte
Şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui".

E-atât de frig însă afară-i un peisaj feeric:
Mulţime de oştiri cereşti în cor s-au reunit
Şi-o stea strălucitoare pe cer a răsărit,
Lumina ei îmi spune că Regele-a venit
Să-i lumineze pe toţi cei care mor în întuneric.