În căutarea lui Isus

E liniştită noaptea, pe cer o stea luceşte,
şi-un şir de caravane în mers o urmăresc,
din mii de constelaţii ea se deosebeşte,
căci şerpuieşte-ntr-una pe drumul său ceresc.

Au mers o cale lungă, au obosit de-acuma,
cămila bate ritmul de sub stăpânul său,
e animalul tare ce suferă pustia,
ce suferă căldura şi setea-n ceasul greu.

Treceau mereu oraşe, cetăţi nebiruite,
treceau păduri prea dese şi stânci cu bolovani,
treceau prin locuri mute, demult sălbătăcite
ce nu au fost călcate de-un şir întreg de ani.

Mergeau prin întuneric cu Steaua călăuză
rostogolită-ntr-una cât o puteai privi,
o-ncredere prea dârză-i înconjura acuma
şi-o întrebare mută: -O, când se vor opri?!

Trecură de-acum poarta, mergeau - cetatea mare,
se îndreptară toţii către palatu-nalt
şi-apoi nu pricepură de ce faimoasa Stea
se-ndreaptă mai departe cu-n nou avânt de-asalt.

Măreţ sclipea palatul în noaptea argintie
mulţimea cea de trepte se înşira frumos,
şi paznici peste paznici vedeai mai la tot colţul,
şi pasărea de noapte, armonia duios.

Au tot clipit buimatici străjerii de la uşă
când li s-a spus că magii aşteaptă pe-Mpărat,
văzură după haine că răsăritu-i poartă
şi-atunci Irod cel groaznic în grabă i-a chemat.

I-au spus atuncea scopul, şi tot spunând, văzură
căci împăratul mare la faţă-ncet păli,
le spuse să aştepte,şi aducând aleşii
şi cititorii-n stele, cu teamă le vorbi:

-Să-mi căutaţi prin Carte pe unde-avea să nască
Hristosul, despre care, Scriptura a vorbit,
o teamă mă cuprinde, aud că-L onorează,
să I se-nchine-o lume, iar eu să fiu gonit?!

-Stăpâne, stai o clipă, căci am găsit de-acuma:
prin Mica ne vorbeşte că Pruncu-Va fi născut
în Betleemul, care e mic şi-i fără seamă
trimite-i deci acolo, să fim convinşi mai mult.

-În Betleem... în şoaptă rostise ucigaşul
şi se zbătea într-una ca-n cuşca unui leu,
-În Betleem?! Deci fie, mi-oi răzbuna coroana,
voi arăta că-n ţară, un rege, sunt doar EU!!

...Şi-a răzbunat coroana, dar nu în sfântul sânge
căci Mielul Sfânt din ceruri avea un scop de sus
El a venit în lume spre a muri şi-a plânge,
spre-a duce-o cruce-n spate de dragoste pătruns.

Şi-a fost găsit în noapte de magii cei mai falnici,
spre-a lor uimire mare... nici urmă de palat.
Era un grajd, ce vremea îl înclină pe-coastă
şi la lumina slabă văzură pe-Mpărat.

Un Prunc ca şi oricare ce se-ncălzea în paie,
Care plângea adesea şi-apoi se liniştea,
şi totuşi în cociobă era ceva mai tainic,
era ceva din slavă ce-n freamăt te umplea.
* * *
Isuse, o, Isuse, cobori acum în inimi,
cobori din măreţie ca Sfânt Mântuitor,
cobori în astă seară aici, în adunare
şi fă o cercetare întregului popor!

Ne aminteşte iarăşi căci ai venit în lume,
ne aminteşte scopul prin care-Ai fost adus,
căci stăm în împietrire şi goi suntem în suflet
chiar de venirea sfântă în suflet ne-a pătruns.

Ce umilinţă mare ne-ai arătat, Isuse, ce sfânt eşti,
cum eşti,Doamne, şi cum să-Ţi mulţumesc?
Îmi este greu, Stăpâne, să Te ador în slove,
dar vreau să-Ţi spun în şoaptă: ISUSE, TE IUBESC!!


Amin.
10.01.2009