În ajun de Sărbători

Trecut-a anul ca un sunet stins în nori
Și suntem în decembrie iar, lună de sărbători!
Și toți sunt într-o goană, ca să-și pregătească
Cât mai bogate mese, să sărbătorească!
Și cum să uite de tradițiile lor moștenite
Din tată-n fiu? O, nu, căci le sunt prea iubite!
Cadourile de asemenea nu pot lipsi
Că doar, ce sărbători fără de daruri ar mai fi? . .
Și totuși, sunt atât de mulți oameni lipsiți,
Sau chiar copii abandonați, uitați și necăjiți! ...
Și cât de dureros e faptul că sunt prea puțini
Cei care și de sărbători chiar sunt creștini! . .
Tu, însă, care ești copil de Dumnezeu,
Ești gata să-i ajuți pe cei ce trec prin greu? . .
S-aduci în inimile lor o rază de lumină
Și-un colț de cer cu dragoste divină? ...
Fie ca și-n ajun de sărbători să fi ca El,
Un iubitor creștin, ce-arată calea înspre cer
Celor ce n-au avut parte de bunătate niciodată,
Celor ce n-au avut nici jos, nici sus un Tată!
Cu cei ce nu au sărbători, fii bun, milos,
Precum și pentru tine-a fost mereu Hristos!
Gândește-te să-i vizitezi pe cei sărmani
Pe cei bolnavi, săraci și pe mulții orfani!
Din tot ceea ce ție ți-a dat Dumnezeu,
Le fă cu drag parte și lor, nu-ți fie greu!
Din ai tăi bani, din ale tale bunuri pământești,
Lor oferindu-le, să știi că sus, ție-ți zidești!
Căci arătându-le printr-un mic gest, iubire,
Tu le arăți de fapt calea spre strălucire!
Spre Steaua dimineții, spre Luceafărul etern,
Care și pentru ei are loc sus, în cer!
Fii deci, un om al mângâierii, ca Hristos,
Și-ți vei primi răsplata-n cerul glorios!