Iesle - Poartă de iubire

Dacă-ar fi să dăm un nume
Porții dinspre cer spre lume,
Spus în aur de rostire
Ar fi - Poartă de iubire -...

Să rămână-n veac mirare
Într-o iesle-nfăţişare
Cerul pentru fiecare! ...

Şi să fie-n veac uimire,
Dezbrăcat de strălucire
Şi-mbrăcat în chip de lut,
Domnul Cel din început
A trecut prin ea cu pace
Mântuire a ne face...
A trecut a ei lumină
Ne-ntrebat pentru-a cui vină,
Ne-ntrebat ce moarte duce,
A trecut prin ea, spre cruce.

Nimeni n-a putut a spune
Cât de mare-a fost minune;
Dar spre slava-n cer promisă
Poarta a rămas deschisă.

Și ce-a fost? A fost uimire
Că venit cu mântuire
Prea puţini I-au fost primire.
Prinsă în zăvoare grele
Poarta lumii către stele.

Pentru Domnul să coboare
Nici-un templu-n sărbătoare
Nu I-a fost spre așteptare;
Pentru Domnul să Se nască
Nici-o casă-mpărătească
Pregătită să-L primească.

Doar o iesle prea cuminte
Cerului spre noi să intre
I-a ieșit atunci 'nainte;
Nu-nvăţase osanale,
I-a ieșit umilă-n cale
Ca o lacrimă de pace
Când frăţie-n inimi face,
Ca o pâine pe din două
În rostirea: “Pace vouă”...

Ce-a mai fost?
O părtăşie la aceeași bucurie,
Îngeri spre păstori vestire
Despre marea mântuire
Şi o stea de tot mai frumoasă
Răsărind la magi acasă
Cu-mpliniri de profeție
Călăuză să le fie.
Către Cel din veşnicie,
Să străbată depărtare
Încărcaţi de închinare.

N-ar putea aşa minune
În rostire să se-adune.
Sfinte-aducerile-aminte
Le trăim fără cuvinte.

'N-acest ceas de sărbătoare
Rugă suntem fiecare,
Fiecare o jertfire
Și o poartă de iubire.

Doamne, dă-ne mântuire!