text Poezii crestine

Ierusalim

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Zaharia Naomi
1. În Ierusalimul întunecat,
Pe câmpul plin de oi,
Îngerul din cer coboară,
Ca să dea de veste la păstori.

2. Iată, veți fi călăuziți de stea în Răsărit,
Pe un drum necunoscut.
Căci astăzi, în cetatea lui David,
Un Mântuitor vi S-a născut.

3. Salvarea întregului popor,
Pare astfel mai aproape.
Raiul pe pământ răsare,
Căci cu pruncul nou născut, domnia Domnului apare.

4. Mântuitorul mult așteptat,
Într-o iesle a fost culcat.
În casă nu L-au primit,
Și-n grajd locul Și-a găsit.

5. Te-ai fi așteptat să Se nască într-un castel,
Să poarte haină de Împărat?
Pe deget cel mai scump inel,
Și de sfinți înconjurat?

6. Dar El, S-a smerit cu prima lui suflare,
Și din brațele mamei Lui știa,
Căci călătoria Lui pe acest pământ,
Din a mea vină, o parcurgea.

7. Oare îi era Mariei de cunoscut,
Ce misiunea, avea să îndeplinească Fiul ei?
Cum că păcatul întregii omeniri,
Atârna pe ai Lui mici umeri?

8. Și-ar fi imaginat Iosif,
Să Îl vadă vindecând leproși?
Să transforme apă în vin,
Și să trezească la viață pe morți?

9. Ar fi crezut Ioan Botezătorul,
Că Îl va întâlni pe Isus?
Însuși el, cu mâna lui,
Să boteze un sfânt venit de sus?

10. Ne-am fi dorit să troneze printre nobili,
Iar astfel să se coboare armonia între noi.
Dar El, nu a vrut nici aur, nici palate,
Emanuel, cu un scop S-a coborât la noi.

11. Ieslea cea săracă,
Cu toată simplitatea ei:
În ea, S-a născut un Fiu de Împărat,
Fără luminițe și jocuri printre miei.

12. Nici nu și-au luat timp de împodobire,
Nu s-a vrut nici brăduleț.
Isus, a vrut doar aceasta,
Să mă câștige cu orice preț!

13. Oare știm noi cu adevărat,
Ce sărbătoare ne stă în față?
Ne este nouă de cunoscut,
Cum că El, a venit pentru a noastră viață?

14. Sau încă rătăcim pe lângă staul,
Căutând salvarea și marele Har?
Neînțelegând că El e de mult printre nori,
Ridicând al vieții amar.

15. Nu mai zăbovi pe lângă iesle,
Căci pruncul a crescut.
Nu Îl căuta nici în cetate,
În tine a fost sădit ca Duh.

16. Nu L-au putut învinge,
Nici cuie, nici preoți.
Nici biciul care I-a umplut spatele de sânge,
Dar nici Iuda cu ai săi arginți.

17. El, S-a rupt din slavă,
Din eternul Paradis.
S-a întrupat ca om,
Ca să împlinească ce e scris.

18. Dar nu te teme,
Căci nu a plecat de tot.
Nu a uitat de lume,
Pe nori va apărea din nou, ca Domn și Preot.

19. Sărbătoarea de acum,
Și bucuria de pe fețe,
Durează numai o clipă.
Și mâine, inima din nou are să ne înghețe.

20. Isus a biruit și frigul,
La tine în suflet cum e?
După nenumăratele mesajele din cântări și versuri,
Înțelegi ce vrea Isus de la tine?

21. Adevărata sărbătoare,
Ce răsuna-va într-un totul ca un imn,
Nu este cea de aici din vale,
Ci va fi când vom intra pe poartă, în Ierusalim.

22. Pregătește-te să Îl întâmpini,
Pe nou născut, apoi ca Preot.
Acum ca Domn între stăpâni,
Și în veci ca Savaot!

Cele mai recente resurse scrise - Nasterea Mantuitorului

AM PRIMIT UN IMPARAT...
AM PRIMIT UN IMPARAT...Plin de slavă și de glorie,Împăratul veșnicieiA venit că sa-mplineascaLegământul bucuriei.Îngeri mii priveau din ceruriPe-mparatul întrupat,Într-un prunc născut în iesle,Pe al l... Citeste mai mult >>
ISUS SE NAȘTE....
ISUS SE NAȘTE...In case vechi sau noi de poposire,Cei călători în noapte, își caută adăpost...E greu sa mai găsești de-acumaUn loc de adăpost, căci seara e târzie.Și Iosif și Maria au ajunsDin lunga l... Citeste mai mult >>
Este noapte, zi-mi ce vrei?
După plapuma de nori se-ascund stelele și luna albă;Strălucirea lor răsfrâng deseori planeta-n taină.Fulgi de nea plutesc în zbor, inundând văzduhul înalbit;Și-așezați în voia lor, de culori natura au... Citeste mai mult >>
Omagiu Copilului sfânt
Te văd prin vălmășagul de păreriCum soarele ar cerceta un deal cu meri...Te văd cum din Lumină te-ntrupeziȘi plec uimit la iesle prin zăpezi.Mă urc pe scara slabelor cuvinteSă-ți spun în mine câte sim... Citeste mai mult >>
Te-ai născut și pentru mine
Te-ai născut și pentru mine,Când nimeni, Doamne, valoarea nu-mi dădea,Și n-ai căutat să-Ți fie Ție, bineAi ales un grajd, o iesle, nu palat ce străluceaAi fost respins de atâtea uși în acea noapteȘi t... Citeste mai mult >>
Vestea bună
O fecioară preacuratăÎntr-un sat îndepărtat,E de-un înger vizitată.Ea, în rugăciuni plecată,Tare mult s-a tulburat.În ținutul Galileea,Îngerul Gavril veniiSă-i vestească misiunea,Să îi dea înțelepciun... Citeste mai mult >>
Cuvântul
La început era CuvântulŞi Dumnezeu era cu El,Acel ce ne-a-mbrăcat veşmântulJertfindu-se ca şi un miel.Era în Cer o armonieLegată într-un Nume Sfânt,Care-a creat tot UniversulÎn măreție prin Cuvânt.Dar... Citeste mai mult >>
Nașterea Domnului
Nașterea Domnului,Nu este un Crăciun.Ci o Vie Sărbătoare,Tatălui nostru cel bun!Nașterea Domnului,Nu este în brad.Ci o veste bună,Pentru cei ce merg spre iad.Nașterea Domnului,Este dată de sus din cer... Citeste mai mult >>
E sărbătoare...
E vremea când în lume iubirea înfloreşteŞi sufletele cântă un imn de bucurieCăci ieslea-i pregătită în inimile caldeSă vină Pruncul Sfânt... un Prunc din veşnicie...Pământul se îmbracă în strai de săr... Citeste mai mult >>
Aș vrea...
Aş vrea, Isuse, paşii Tăi de RegeSă treacă peste-al casei mele prag,Să ne aduci slăvita sărbătoare,Ca mai demult în Betleemul drag.Aş vrea, Isuse, la Crăciunu-acestaSă vii la noi, şi să nu Te grăbeşti... Citeste mai mult >>