text Poezii crestine

Harfa Bucuriei

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Arancutean Eliza
Harfa Bucuriei

Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi, căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul:
Luca 2/10

Zâmbitoare-i luna, și stelele pe cer,
E ora când Slava coboară-n Israel,
Iar Carul Mare zâmbind salută de sus:
-Ne închinăm în fața Pruncului Isus!


Azi, s-a împlinit prorocia din vechimi,
S-a născut un Boboc alb ceresc de crin,
Solii cerești iar coboară pe câmpie,
Suspinele urcă lin spre veșnicie.


Păstorii cu turmele coboară pe câmp,
Dinspre nord, îi mângâie un căldicel vânt:
"-Cei săraci în duh, cu inima curată,
În zori, vor vedea a lui Mesia Față!"


La miezul nopții, păstorii mai veghează,
O trâmbiță cerească, fior și groază,
În jurul turmei, lumină nefirească,
Harfe cerești, lire încep să vorbească:


"-Noi v-am adus din cer Harfa Bucuriei,
Mesia s-a născut pe întinsul Câmpiei,
La Betleem, în Iesle, e un Nou Născut,
Închinați -vă Celui fără început!"


În lumea viselor, Betleem a plecat,
Bobocul mic ceresc de mamă-i legănat,
Dulce cântec de leagăn răsună de sus:
-Să ai pace, fii binecuvântat, Isus!

Ieslea-i încălzită de raze de lună,
Îngerii împletesc din stele cunună,
Păstorii cântă de mântuire în cor:
"Azi, s-a născut al lumii Mare Salvator!"


Au venit păstorii cu haină umilă,
S-au întors în haine noi de lumină,
Au venit păstorii cu pletele în vânt,
S-au întors cu porumbelul Duhului Sfânt!


Păstorii săraci, de pe-ntinsul câmpiei,
Au primit de la cer Harfa Bucuriei,
Azi, mai cântă cântarea iubirii in cor:
-Sunt turma cea mică, Isus, al meu Păstor!

Azi, turma mică, pe întinsul câmpiei,
Cel ce veghează ia Harfa Bucuriei,
Zâmbind, Carul Mare iar salută de sus:
-Pace, turmă mică, te iubește Isus!

Cele mai recente resurse scrise - Nasterea Mantuitorului

AM PRIMIT UN IMPARAT...
AM PRIMIT UN IMPARAT...Plin de slavă și de glorie,Împăratul veșnicieiA venit că sa-mplineascaLegământul bucuriei.Îngeri mii priveau din ceruriPe-mparatul întrupat,Într-un prunc născut în iesle,Pe al l... Citeste mai mult >>
ISUS SE NAȘTE....
ISUS SE NAȘTE...In case vechi sau noi de poposire,Cei călători în noapte, își caută adăpost...E greu sa mai găsești de-acumaUn loc de adăpost, căci seara e târzie.Și Iosif și Maria au ajunsDin lunga l... Citeste mai mult >>
Este noapte, zi-mi ce vrei?
După plapuma de nori se-ascund stelele și luna albă;Strălucirea lor răsfrâng deseori planeta-n taină.Fulgi de nea plutesc în zbor, inundând văzduhul înalbit;Și-așezați în voia lor, de culori natura au... Citeste mai mult >>
Omagiu Copilului sfânt
Te văd prin vălmășagul de păreriCum soarele ar cerceta un deal cu meri...Te văd cum din Lumină te-ntrupeziȘi plec uimit la iesle prin zăpezi.Mă urc pe scara slabelor cuvinteSă-ți spun în mine câte sim... Citeste mai mult >>
Te-ai născut și pentru mine
Te-ai născut și pentru mine,Când nimeni, Doamne, valoarea nu-mi dădea,Și n-ai căutat să-Ți fie Ție, bineAi ales un grajd, o iesle, nu palat ce străluceaAi fost respins de atâtea uși în acea noapteȘi t... Citeste mai mult >>
Vestea bună
O fecioară preacuratăÎntr-un sat îndepărtat,E de-un înger vizitată.Ea, în rugăciuni plecată,Tare mult s-a tulburat.În ținutul Galileea,Îngerul Gavril veniiSă-i vestească misiunea,Să îi dea înțelepciun... Citeste mai mult >>
Cuvântul
La început era CuvântulŞi Dumnezeu era cu El,Acel ce ne-a-mbrăcat veşmântulJertfindu-se ca şi un miel.Era în Cer o armonieLegată într-un Nume Sfânt,Care-a creat tot UniversulÎn măreție prin Cuvânt.Dar... Citeste mai mult >>
Nașterea Domnului
Nașterea Domnului,Nu este un Crăciun.Ci o Vie Sărbătoare,Tatălui nostru cel bun!Nașterea Domnului,Nu este în brad.Ci o veste bună,Pentru cei ce merg spre iad.Nașterea Domnului,Este dată de sus din cer... Citeste mai mult >>
E sărbătoare...
E vremea când în lume iubirea înfloreşteŞi sufletele cântă un imn de bucurieCăci ieslea-i pregătită în inimile caldeSă vină Pruncul Sfânt... un Prunc din veşnicie...Pământul se îmbracă în strai de săr... Citeste mai mult >>
Aș vrea...
Aş vrea, Isuse, paşii Tăi de RegeSă treacă peste-al casei mele prag,Să ne aduci slăvita sărbătoare,Ca mai demult în Betleemul drag.Aş vrea, Isuse, la Crăciunu-acestaSă vii la noi, şi să nu Te grăbeşti... Citeste mai mult >>