text Poezii crestine

Drumul Pruncului spre Galileea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Drumul Pruncului spre Galileea


Un înger s-a arătat
Când Iosif, se odihnea
Spre Egipt l-a îndrumat
Pe el și pe soața sa

Cu Pruncul ei au plecat
Căci Irod îi urmărea
Furios, neîmpăcat
Pe Magi nu-i mai aștepta

S-a simțit trist, înșelat
De Magii, din răsărit
În zadar i-a așteptat
Căci ei nu au mai venit

Să-i spună ce au văzut
În cetate când s-au dus,
S-a întâmplat ce au crezut
L-au văzut pe acel Isus?

De care s-a prorocit,
S-a vorbit, atât de des
Oare L-or fi întâlnit?
De toate, ce s-a ales?

El se întreba mereu
Cum să facă să-L găsească
Pe acest mic Dumnezeu
Cu gând ca să-L nimicească

Peste tot L-a căutat
Cu ostașii, a scotocit
Dar pe Prunc nu L-au aflat
Iar apoi s-a hotărât

Pe cei mici să-i nimicească
Să-i omoare, rând pe râd
Poate o să Îl găsească
Și s-a împlini, al său gând.

Prin proroci a fost vestit
Tot ce se va întâmpla
De pruncii ce au murit
De el, de furia sa.

Irod pe toți i-a ucis
În case jale a adus
S-a întâmplat ce a fost scris
Dar tot n-a dat de Isus.

Țipete s-au auzit
Aproape în orice casă
Irod cel rău a urzit
Să ucidă și nu-i pasă

De ai lui și a lor durere
Nu e impresionat
El vrea totul, vrea putere
Să rămână împărat.

Tronul său să-l protejeze
Nimeni locul, să nu-i ia
Să domnească, să troneze
În împărăția sa.

Dar când moartea a venit
Și Irod a dispărut
Îngerul iar s-a ivit
Și le-a spus că a trecut

Pericolul ce-i pândea
În Israel ca să vină
Pruncul, Iosif, mama Sa
Cu origine divină

În Galileea au sta
Nazaret era orașul
Ei, aicea s-au mutat
Aici și-au găsit sălașul.

Amin

Câmpia Turzii, 16 decembrie 2022




Cele mai recente resurse scrise - Nasterea Mantuitorului

Te-ai născut și pentru mine
Te-ai născut și pentru mine,Când nimeni, Doamne, valoarea nu-mi dădea,Și n-ai căutat să-Ți fie Ție, bineAi ales un grajd, o iesle, nu palat ce străluceaAi fost respins de atâtea uși în acea noapteȘi t... Citeste mai mult >>
Vestea bună
O fecioară preacuratăÎntr-un sat îndepărtat,E de-un înger vizitată.Ea, în rugăciuni plecată,Tare mult s-a tulburat.În ținutul Galileea,Îngerul Gavril veniiSă-i vestească misiunea,Să îi dea înțelepciun... Citeste mai mult >>
Cuvântul
La început era CuvântulŞi Dumnezeu era cu El,Acel ce ne-a-mbrăcat veşmântulJertfindu-se ca şi un miel.Era în Cer o armonieLegată într-un Nume Sfânt,Care-a creat tot UniversulÎn măreție prin Cuvânt.Dar... Citeste mai mult >>
Nașterea Domnului
Nașterea Domnului,Nu este un Crăciun.Ci o Vie Sărbătoare,Tatălui nostru cel bun!Nașterea Domnului,Nu este în brad.Ci o veste bună,Pentru cei ce merg spre iad.Nașterea Domnului,Este dată de sus din cer... Citeste mai mult >>
E sărbătoare...
E vremea când în lume iubirea înfloreşteŞi sufletele cântă un imn de bucurieCăci ieslea-i pregătită în inimile caldeSă vină Pruncul Sfânt... un Prunc din veşnicie...Pământul se îmbracă în strai de săr... Citeste mai mult >>
Aș vrea...
Aş vrea, Isuse, paşii Tăi de RegeSă treacă peste-al casei mele prag,Să ne aduci slăvita sărbătoare,Ca mai demult în Betleemul drag.Aş vrea, Isuse, la Crăciunu-acestaSă vii la noi, şi să nu Te grăbeşti... Citeste mai mult >>
ÎN CETATEA BETLEEM
ÎN CETATEA BETLEEMIarăși Crăciunul se aratăCu cântări și bucurii,Domnul s-a născut și iatăViața, salvată ne-a fi!Mii de ani iute au trecutDar de El, se aminteșteFiecare om de rândNașterea-I, sărbătore... Citeste mai mult >>
În cetatea Betleem
În cetatea BetleemO minune se întâmpla:Se naște Isus din Fecioara Maria,Logodnica lui Iosif din ținutul Galileea.Îngerul Gavriil minunea lui Iosif a vestit,Să nu se înspăimânte,Căci Pruncul e divinȘi... Citeste mai mult >>
Inima mea
Inima mea e o iesle cu paie,Cu iarbă curată, aromă de flori,Am scos în tăcere a răului straieCăci iată, se-nalță frumoasele zori.Am vrut ca să fie o iesle curată,Să aibă Copilul un loc minunat,Dar El... Citeste mai mult >>
Naşterea Domnului
Nașterea DomnuluiIsrael pus în mișcareAștepta ziua cea mareNașterea DomnuluiSpre binele poporului.Deși era profețitPoporul era împietrit,Știau că în Betleem o să se nascăDar pentru Domnul n-a fost lo... Citeste mai mult >>