Domnul iubește păstorii

Primul păstor din lume-a fost Abel
Numit „profet” de către Creator,
Căci a adus plenar jertfa de miel
Și ca martir sau mărturisitor.

Când Domnul l-a chemat pe Avraam
Să iasă din Ur, fiind orășean,
Spre a pleca pribeag în Canaan,
I-a menit traiul de nomad cioban.

Atunci a fost numit Avram-"evreul",
Un supranume demn de transhumanță,
Căci, tălmăcit, înseamnă „călătorul”
Pe care Domnul l-a condus spre Viață.

Și pe Isaac și Iacov, tot la fel:
Au rătăcit cu turmele-n câmpie,
Până când Îngerul, luptând cu Israel.
L-a binecuvântat pentru vecie.

Iosif, ajuns la faraon-ca un tată,
Când pe Iacov în Egipt l-a chemat,
I-a dăruit Gosen- „pășunea lată”:
Ținutul pentru turme dedicat.

Gosen a fost ferit de năpaste,
Evreii fiind „robi nevinovați”,
Căci aveau sângele de miel pe case
Și-ntâii lor născuți au fost cruțați.

Iar Moise, fiu adoptiv prințesei,
A trebuit să plece din palat,
Să pască turma tatălui Seforei,
La rug, în cel mai blând om s-a schimbat.

Apoi pe David, cântăreț-oier,
Adonai l-a scos dintre oi și l-a pus
Să-l pască pe poporul Israel,
Și a fost regele -cu Duhul- uns!

Păstori iubiți de Domnul, au văzut
Steaua și îngerii în Betleem,
Pe Isus-Pruncul Sfânt L-au cunoscut
Și L-au sărbătorit pe Cel Etern!

O, Doamne, de-ai asculta ruga mea:
Valahii erau ai latinilor ciobani,
Din transhumanță e creată Dacia:
O, mântuiește-i pe daco-romani!