text Poezii crestine

Din nou la iesle

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
DIN NOU LA IESLE

Cu umilință iar pornesc
Spre iesle să-mi încarc ființa
Cu un fior dumnezeiesc
Și să-mi înflăcărez credința.

Și meditez până ajung
La chipul care mă încântă
Deși e drumul tare lung
Lăuntrul meu tot timpul cântă.

Și alți drumeți călătoresc
Să-L vadă pe copil în fașă
Că știu că de la El primesc
Priviri ce fermecați îi lasă.

Ai lui Irod adepți ar vrea
Pe drum să îmi răstoarne planul
Dar cine...cine ar putea
Să îmi întunece elanul?,

Ci-atras fiind de-un tainic dor
Dau la o parte bariere
S-ajung la-l meu Mântuitor,
Să-I dau onorul în tăcere.

Sosit acolo-s copleșit
De-atâta sfântă simplitate
Din prima clipă am simțit
Că a venit din Trinitate.

Privind la ochii Lui senini
Pot înțelege ce-i iubirea
Simt cum din El apar lumini
Și cum emană Nemurirea...

Și-o taină deslușesc citind
Pe fața Lui strălucitoare:
El n-a venit cu-n negru gând
Ci ca să dea răscumpărare.

Că a fost gînd, că a fost vis
Nu pot să spun, dar nu contează
Mi-a dat imbold spre Paradis
Și ființa-mi se înseninează.

George Cornici/16 Dec. 2012

Cele mai recente resurse scrise - Nasterea Mantuitorului

AM PRIMIT UN IMPARAT...
AM PRIMIT UN IMPARAT...Plin de slavă și de glorie,Împăratul veșnicieiA venit că sa-mplineascaLegământul bucuriei.Îngeri mii priveau din ceruriPe-mparatul întrupat,Într-un prunc născut în iesle,Pe al l... Citeste mai mult >>
ISUS SE NAȘTE....
ISUS SE NAȘTE...In case vechi sau noi de poposire,Cei călători în noapte, își caută adăpost...E greu sa mai găsești de-acumaUn loc de adăpost, căci seara e târzie.Și Iosif și Maria au ajunsDin lunga l... Citeste mai mult >>
Este noapte, zi-mi ce vrei?
După plapuma de nori se-ascund stelele și luna albă;Strălucirea lor răsfrâng deseori planeta-n taină.Fulgi de nea plutesc în zbor, inundând văzduhul înalbit;Și-așezați în voia lor, de culori natura au... Citeste mai mult >>
Omagiu Copilului sfânt
Te văd prin vălmășagul de păreriCum soarele ar cerceta un deal cu meri...Te văd cum din Lumină te-ntrupeziȘi plec uimit la iesle prin zăpezi.Mă urc pe scara slabelor cuvinteSă-ți spun în mine câte sim... Citeste mai mult >>
Te-ai născut și pentru mine
Te-ai născut și pentru mine,Când nimeni, Doamne, valoarea nu-mi dădea,Și n-ai căutat să-Ți fie Ție, bineAi ales un grajd, o iesle, nu palat ce străluceaAi fost respins de atâtea uși în acea noapteȘi t... Citeste mai mult >>
Vestea bună
O fecioară preacuratăÎntr-un sat îndepărtat,E de-un înger vizitată.Ea, în rugăciuni plecată,Tare mult s-a tulburat.În ținutul Galileea,Îngerul Gavril veniiSă-i vestească misiunea,Să îi dea înțelepciun... Citeste mai mult >>
Cuvântul
La început era CuvântulŞi Dumnezeu era cu El,Acel ce ne-a-mbrăcat veşmântulJertfindu-se ca şi un miel.Era în Cer o armonieLegată într-un Nume Sfânt,Care-a creat tot UniversulÎn măreție prin Cuvânt.Dar... Citeste mai mult >>
Nașterea Domnului
Nașterea Domnului,Nu este un Crăciun.Ci o Vie Sărbătoare,Tatălui nostru cel bun!Nașterea Domnului,Nu este în brad.Ci o veste bună,Pentru cei ce merg spre iad.Nașterea Domnului,Este dată de sus din cer... Citeste mai mult >>
E sărbătoare...
E vremea când în lume iubirea înfloreşteŞi sufletele cântă un imn de bucurieCăci ieslea-i pregătită în inimile caldeSă vină Pruncul Sfânt... un Prunc din veşnicie...Pământul se îmbracă în strai de săr... Citeste mai mult >>
Aș vrea...
Aş vrea, Isuse, paşii Tăi de RegeSă treacă peste-al casei mele prag,Să ne aduci slăvita sărbătoare,Ca mai demult în Betleemul drag.Aş vrea, Isuse, la Crăciunu-acestaSă vii la noi, şi să nu Te grăbeşti... Citeste mai mult >>