Destinat sa salveze omenirea

DESTINAT SA SALVEZE OMENIREA


Cugetarea sacră, ce simțirea stimulează,
În această lume rece... este trează...
Sensul vieţii... nu-i combinare măiestrită...
E iubire fără margini... la cruce jertfită.

Scânteia candidă... plină de lumină...
Hotarul infinitului îl clatină... gata să vină
Dumnezeirea... lumina străbate veacul...
Să salveze omenirea... Cel Prea Înaltul.

Pământul învăluit... în razele solare,
Se clatină... peste adâncuri seculare.
E părtaș păcatului... omului cu vină.
Ferestrele... se deschid... vine lumină...

Din lăcașul divin... o veste coboară...
Cuvântul ia locul omului... să moară.
Întrupat... într-un copilaș... destinat...
Să salveze omenirea... de la păcat.

Risipeşte întunericul... cu lumina,
Și-n liniştea cerului... spală vina.
În smerenie... vrea să izbăvească omul,
Lângă care... a venit... să trăiască... Domnul.

Oceanul iubirii divine... se tot întinde,
Întregul pământ... în brațe-l cuprinde.
Ce veste minunată... din vremuri apuse,
Vibrează a inimii coardă... în fiori nespuse.

Dumnezeirea... a coborât la lutul însufleţit...
Să-i dea nemurirea... iubire... fără de sfârşit.
Ce veste minunată! Mesia s-a născut!
În ieslea cea smerită... se face cunoscut.

Mântuirea erupe... cu lava iubirii eterne,
Bucuria peste pământul întreg... se aşterne.
Cântaţi... cu bucurie... cântări de laudă,
Pe-ntreg pământul vestea bună... să se audă.
Amin!