Demult, într-o noapte senină

Demult, într-o noapte senină
Cu lună şi stele pe cer,
Isus coborî din lumină
În ieslea bătută de ger.

Acolo în paiele reci,
Simţi pima oară răcoarea,
Deşi oi şi ţapi şi berbeci
Căldură-I făceau cu suflarea.

În câmp cântecele răsună,
Păstorii umiţi îî privesc
Pe îngeri ducând veste bună
Şi-apoi la Betleem se pornesc.

Pe cer o stea mare se-arată;
Misteru-i căutând să-l desfacă,
Cu fruntea mereu ridicată,
Pe urmele ei magii pleacă.

Şi iată-i pe toţi lângă Prunc;
„Şi eu”, spune-un mag, „îmi doresc
O clipă privirea s-arunc
Spre-acest minunat Prinţ ceresc!”

Iar când Îl privi pe Copil
O pace adâncă-a primit
Şi-un dar Îi aduse umil
Plecând pe delin fericit.

… Şi eu am dorit ca să fiu
O oaie, păstor sau un mag,
Să stau până noaptea târziu
Privind la Micuţul cel drag…

Demult, într-o noapte senină,
Cu lună şi stele pe cer,
Isus coborî din lumină
Ca eu în păcat să nu pier.
Amin.
14 decembrie 2007