Darurile noastre

Ne iartă, Doamne, Ţi-am văzut
și noi pe cer lucind
în zare steaua, şi-am venit
cu smirnă și argint.

Din văi de-ntunecime grea,
pe drumuri de genune,
am tot urcat conduşi de ea,
rostindu-Ţi al Tău Nume.

Ca Magii de demult Îţi dăm
și noi din tot ce-avem.
Tot ce-i mai bun, şi ne-nchinăm
ca ei în Betleem.

Prin fulgere s-a rupt pe drum
cămașa-n zdrenţe toată,
și-n fulgere ne-am îmbrăcat
Nădejdea nesecată.

O punem azi la ieslea Ta,
ca aurul din foc;
Te-am așteptat şi Te-am dorit
cu inimi de prooroc.

Săraci ca noi pe lume-s toţi,
avem același aur...
Nădejdi din moşi în strănepoți
purtate în tezaur.

Eram pe căi de greu amar,
duşmanul ne-a răpus...
De-acolo, din adânc, în dar,
noi lacrimi Ţi-am adus.

E smirna noastră, gustul ei
e-mbălsămat cu sânge;
În ea sunt anii noştri grei
pe care nu-i vom plânge.

Mărgăritar mai preţios
în lume n-am găsit
decât obrazul mângăios
de lacrime stropit.

Atâtea nopţi de veghe-am stat
dorindu-Te aproape;
Şi nopţi la rând am aşteptat
o stea lucind pe ape!

Tămâia noastră-n vremuri lungi
vorbitu-ne-a de Tine;
Ţi-o dăm în dar, să nu ne-alungi,
e plină cu suspine.

Ne iartă, Doamne, Ţi-am văzut
și noi pe cer lucind
în zare steaua, şi-am venit
cu smirnă şi argint!