Colindăm, colindăm...

Își scutură iarna cojocul mițos
Pe-ntinderea dalbă cât zarea se-ntinde,
În fulgi tot văzduhul se-așterne pe jos,
Lăsând doar cărări ce se scriu cu colinde.

O veste ne vine prin înger din cer,
Că Domnul o mână de pace întinde
Prin Pruncul născut într-o iesle, în ger,
Și vestea aceasta vibrează-n colinde.

„Un Fiu ni s-a dat”, El e darul divin,
Balsam oferit unei lumi suferinde,
Ofrandă Îi dăm al iubirii preaplin,
Punând gratitudinea noastră-n colinde.

Să fie deci pace pe-ntregul pământ,
Căci dragostea sfântă pe toți ne cuprinde,
Și vestea-mpăcării prin Pruncul cel sfânt
S-o ducem la toți fredonată-n colinde.

Serbăm luminați și o facem... mereu,
Căci era iertării de ceruri se prinde,
Cu noi e acum și în veac Dumnezeu,
S-o spunem cu toată tăria-n colinde.

Sculați, oameni buni, că-n ferestre acum
Lumina iubirii de cer se aprinde,
Făclie de viață alături pe drum,
O torță divină purtată-n colinde.

Simion Felix Marțian
Siegen, 16 decembrie 2023