text Poezii crestine

Ce-nseamnă un Crăciun cu adevărat

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Militaru Bogdan
1. Afară fulgi de nea cădeau,
Şi-un strat gros de zăpadă formau,
Era Ajunul Crăciunului,
Această minunată parte a anului.

2. Un tănăr stătea şi privea liniştit,
Afară cum vântul s-a domolit,
Se simţea bucuros şi liniştit,
Căci în sfărşit, Crăciunul a venit.

3. El credea căci de Crăciun,
Trebuie să-mparţi cadouri, să fii mai bun,
Dar nu ştia despre Isus,
Cel minunat, venit de Sus.

4. Însă chiar în acea noapte,
Tânărul avea să afle,
Despre adevărul din Scriptură,
Pe care-l respingea cu multă ură.

5. A mers să-l caute pe al său bunic,
Pe care l-a găsit în cameră prăbuşit,
Rugăciuni-nălţa spre Dumnezeu,
Ştia că izbăvirea vine doar de la El.

6. Tânărul văzându-l cum se ruga,
S-a gândit mult la viaţa sa,
Şi-apoi în sine s-a întrebat,
Ce-nseamnă un Crăcuin cu adevărat.

7. Bunicul de el s-a apropiat,
Şi cu dragoste l-a îmbrăţişat,
Iar tânărul nedumerit l-a-ntrebat,
"Bunicule, ce-nseamnă un Crăciun cu adevărat?"

8. O lacrimă pe fața bunicului a apărut,
Şi apoi multe altele au apărut,
Iar cu faţa senină a-nceput să-i vorbească
Tânărului, despre Evanghelia cerească.

9. În urmă cu 2000 de ani,
O familie cu fără prea mulţi bani,
Iosif şi Maria cea însărcinată,
De Cel de Sus mult binecuvântată

10. S-au orpit într-o iesle în Betleem,
O mică aşezare din Israel,
Era vremea ca Maria să nască,
Iar pe Mesia lumea să-L cunoască.

11. A născut un Prunc minunat,
De evrei mult aşteptat,
Mesia, Hristos Cel Viu şi Adevărat,
Dar care mai apoi mulţi L-au negat.

12. El, Prunc sfânt venit de Sus,
Ce multă dragoste ne-a adus,
Cel ce cu Tatăl din ceruri ne-a-mpăcat,
Şi de patimi, păcat, ne-a eliberat.

13. Tânărul cu mare bucurie asculta,
Ceea ce bunicul lui îi spunea,
Dumnezeu i-a deschis inima,
Şi cuvântul Lui în ascuns îl primea.

14. Dar povestea nu se termină aşa,
Adăuga bunicul, pe care tânărul-l privea,
Isus Hristos apoi a crescut,
Iar Tatăl din ceruri I-a fost un scut.

15. Pe unde mergea, oameni a vindecat,
Chiar şi de demoni a eliberat,
A fost blând, milos şi duios,
Era Marele Mesia, Isus Hristos.

16. Dar El şi crucea a suferit,
Ca omul să fie mântuit,
Prin harul Său cel minunat,
Şi prin sângele Lui nevinovat.

17. În iesle, Isus S-a născut,
Ca mai apoi, sus pe cruce a stătut,
A răbdat şi mult a suferit,
Până la capăt Isus ne-a iubit.

18. Mai apoi, amândoi s-au rugat,
Lui Isus Hristos Cel binecuvântat,
Căci în El avem toată speranţa,
Bucuria, pacea şi dragostea.

19. Tânărul acum lacrimi în ochi avea,
Dumnezeu a lăsat din lumina Sa,
Ca să-nţeleagă ceea ce pe bunic l-a-ntrebat,
Ce-nseamnă un Crăciun cu adevărat.

Amin.

Cele mai recente resurse scrise - Nasterea Mantuitorului

AM PRIMIT UN IMPARAT...
AM PRIMIT UN IMPARAT...Plin de slavă și de glorie,Împăratul veșnicieiA venit că sa-mplineascaLegământul bucuriei.Îngeri mii priveau din ceruriPe-mparatul întrupat,Într-un prunc născut în iesle,Pe al l... Citeste mai mult >>
ISUS SE NAȘTE....
ISUS SE NAȘTE...In case vechi sau noi de poposire,Cei călători în noapte, își caută adăpost...E greu sa mai găsești de-acumaUn loc de adăpost, căci seara e târzie.Și Iosif și Maria au ajunsDin lunga l... Citeste mai mult >>
Este noapte, zi-mi ce vrei?
După plapuma de nori se-ascund stelele și luna albă;Strălucirea lor răsfrâng deseori planeta-n taină.Fulgi de nea plutesc în zbor, inundând văzduhul înalbit;Și-așezați în voia lor, de culori natura au... Citeste mai mult >>
Omagiu Copilului sfânt
Te văd prin vălmășagul de păreriCum soarele ar cerceta un deal cu meri...Te văd cum din Lumină te-ntrupeziȘi plec uimit la iesle prin zăpezi.Mă urc pe scara slabelor cuvinteSă-ți spun în mine câte sim... Citeste mai mult >>
Te-ai născut și pentru mine
Te-ai născut și pentru mine,Când nimeni, Doamne, valoarea nu-mi dădea,Și n-ai căutat să-Ți fie Ție, bineAi ales un grajd, o iesle, nu palat ce străluceaAi fost respins de atâtea uși în acea noapteȘi t... Citeste mai mult >>
Vestea bună
O fecioară preacuratăÎntr-un sat îndepărtat,E de-un înger vizitată.Ea, în rugăciuni plecată,Tare mult s-a tulburat.În ținutul Galileea,Îngerul Gavril veniiSă-i vestească misiunea,Să îi dea înțelepciun... Citeste mai mult >>
Cuvântul
La început era CuvântulŞi Dumnezeu era cu El,Acel ce ne-a-mbrăcat veşmântulJertfindu-se ca şi un miel.Era în Cer o armonieLegată într-un Nume Sfânt,Care-a creat tot UniversulÎn măreție prin Cuvânt.Dar... Citeste mai mult >>
Nașterea Domnului
Nașterea Domnului,Nu este un Crăciun.Ci o Vie Sărbătoare,Tatălui nostru cel bun!Nașterea Domnului,Nu este în brad.Ci o veste bună,Pentru cei ce merg spre iad.Nașterea Domnului,Este dată de sus din cer... Citeste mai mult >>
E sărbătoare...
E vremea când în lume iubirea înfloreşteŞi sufletele cântă un imn de bucurieCăci ieslea-i pregătită în inimile caldeSă vină Pruncul Sfânt... un Prunc din veşnicie...Pământul se îmbracă în strai de săr... Citeste mai mult >>
Aș vrea...
Aş vrea, Isuse, paşii Tăi de RegeSă treacă peste-al casei mele prag,Să ne aduci slăvita sărbătoare,Ca mai demult în Betleemul drag.Aş vrea, Isuse, la Crăciunu-acestaSă vii la noi, şi să nu Te grăbeşti... Citeste mai mult >>