Ce Dragoste a îmbrăcat țărâna...

Din pânza vremii s-a desprins o rază,
Răsfrântă într-al lumii rece vis...
În ceas măreț, cu ea îngenunchează
Tot cerul jos, la staul și abis.

- Ce Dragoste a îmbrăcat țărâna!
Ce chip de om, de Rabbi, de copil...
Ce Logos sfânt spre moarte a-ntins Mâna,
Umil și singur, singur și umil.

Iar mantia pământului nevrednic,
Cutremurată-n veșnicu-i apus,
Tresare sub povara-i de-ntuneric,
Când Tatăl i-l trimite pe Isus.

- Ce Har nespus, pe lemn, și-a pus destinul!
Ce luminos Cuvânt veni din cer...
Ca-n lumea rece să cunoască chinul
Păcatului purtat de cei ce pier!

Un Rege-Pace pentr-un ceas al urii,
Un duh zdrobit pentru un trist destin,
Copil umil prin zgomotele lumii,
Și Domn, și rob, și Frate, dar și Fiu.

- Ce Fiu al Slavei a ales Calvarul!
Ce trist profet de toți împresurat...
Purtând rușinea și sorbind paharul
Întregii lumi cu suflet vinovat.

M-ai vrut atunci îngenuncheat spre Tine,
La ieslea Ta, de-al lumii glas ferit...
Mă vrei acum, la cruce, în suspine,
Smerit și singur, singur și smerit.

- Te vreau și eu pe Tine mai aproape,
Mai dulce luminând sufletul meu...
La staul jos, tot cerul poate-ncape,
Când eu nimic sunt, iar Tu - Dumnezeu.

20/10/2018