text Poezii crestine

Când Te-ai născut...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Viorica Mariniuc
Când bătrânețea își uita povara
Prin rodu-ntârziat al rugăciunii,
Se minuna de-așa lucrare Sara,
Avraam privea-nceputul promisiunii.
Iar când pe munte-n depărtări sihastre
Scâncea Isaac sub zările albastre,
În mila Ta, ne-ai dat la toți de știre
C-avem la Stânca mântuirii noastre
Miel sfânt din cer, la ultima jertfire.

S-au adunat din beznă pețitorii,
Cu vinul de rușine în pahar,
S-au înroșit de sfiiciune norii
Când, la răscruce, aștepta Tamar.
Și-atunci, degeaba am strigat "La moarte!",
Că Tu ai plâns de milă mai departe.
Și-n loc să pleci, și-n loc să spui "Destul!",
Ai scuturat pecetea de pe Carte
Când ai citit ce-ai scris pe-al Cărții sul.

Stătea Rahav pierdută la hotare,
De teama Ta, ne-a apărat hoțește -
Ne-au învățat străinii cât de mare
E Dumnezeul care Se-ngrijește.
Și din nădejdea bobului căzut,
Ai plâns din nou și-ai mângâiat pe Rut.
Ai fost Stăpânul plin de îndurare
Și toți secerătorii au știut
Că este-un preț și o răscumpărare.

Ți-ai 'năbușit mânia și durerea,
Privind cu sete-adâncă infinitul,
Când cel în care Ți-ai găsit plăcerea
A omorât pe Urie Hetitul.
Au curs șuvoaie psalmii către cruce
Că doar atâta Îți puteam aduce.
Eram pierduți și vrednici de blestem,
În timp ce moartea se silea s-apuce
Pe Pruncul din cetatea Betleem.

Când Te-ai născut, ploua de sus cu îngeri,
Să nu Te vadă Dumnezeu cum sângeri.

Cele mai recente resurse scrise - Nasterea Mantuitorului

Te-ai născut și pentru mine
Te-ai născut și pentru mine,Când nimeni, Doamne, valoarea nu-mi dădea,Și n-ai căutat să-Ți fie Ție, bineAi ales un grajd, o iesle, nu palat ce străluceaAi fost respins de atâtea uși în acea noapteȘi t... Citeste mai mult >>
Vestea bună
O fecioară preacuratăÎntr-un sat îndepărtat,E de-un înger vizitată.Ea, în rugăciuni plecată,Tare mult s-a tulburat.În ținutul Galileea,Îngerul Gavril veniiSă-i vestească misiunea,Să îi dea înțelepciun... Citeste mai mult >>
Cuvântul
La început era CuvântulŞi Dumnezeu era cu El,Acel ce ne-a-mbrăcat veşmântulJertfindu-se ca şi un miel.Era în Cer o armonieLegată într-un Nume Sfânt,Care-a creat tot UniversulÎn măreție prin Cuvânt.Dar... Citeste mai mult >>
Nașterea Domnului
Nașterea Domnului,Nu este un Crăciun.Ci o Vie Sărbătoare,Tatălui nostru cel bun!Nașterea Domnului,Nu este în brad.Ci o veste bună,Pentru cei ce merg spre iad.Nașterea Domnului,Este dată de sus din cer... Citeste mai mult >>
E sărbătoare...
E vremea când în lume iubirea înfloreşteŞi sufletele cântă un imn de bucurieCăci ieslea-i pregătită în inimile caldeSă vină Pruncul Sfânt... un Prunc din veşnicie...Pământul se îmbracă în strai de săr... Citeste mai mult >>
Aș vrea...
Aş vrea, Isuse, paşii Tăi de RegeSă treacă peste-al casei mele prag,Să ne aduci slăvita sărbătoare,Ca mai demult în Betleemul drag.Aş vrea, Isuse, la Crăciunu-acestaSă vii la noi, şi să nu Te grăbeşti... Citeste mai mult >>
ÎN CETATEA BETLEEM
ÎN CETATEA BETLEEMIarăși Crăciunul se aratăCu cântări și bucurii,Domnul s-a născut și iatăViața, salvată ne-a fi!Mii de ani iute au trecutDar de El, se aminteșteFiecare om de rândNașterea-I, sărbătore... Citeste mai mult >>
În cetatea Betleem
În cetatea BetleemO minune se întâmpla:Se naște Isus din Fecioara Maria,Logodnica lui Iosif din ținutul Galileea.Îngerul Gavriil minunea lui Iosif a vestit,Să nu se înspăimânte,Căci Pruncul e divinȘi... Citeste mai mult >>
Inima mea
Inima mea e o iesle cu paie,Cu iarbă curată, aromă de flori,Am scos în tăcere a răului straieCăci iată, se-nalță frumoasele zori.Am vrut ca să fie o iesle curată,Să aibă Copilul un loc minunat,Dar El... Citeste mai mult >>
Naşterea Domnului
Nașterea DomnuluiIsrael pus în mișcareAștepta ziua cea mareNașterea DomnuluiSpre binele poporului.Deși era profețitPoporul era împietrit,Știau că în Betleem o să se nascăDar pentru Domnul n-a fost lo... Citeste mai mult >>