Betleeme, Betleeme!

Betleeme, Betleeme! Ce sublim e al tău nume!
Căpetenie smerită a cetăților din lume!
Locul tău e fără seamăn, preaslăvită-i cinstea ta,
Căci în tine coborât-a Dumnezeu cu slava Sa.

Din atâtea mii de locuri, harfele psaltirii cântă
Despre apele de-odihnă şi păşunea ta cea sfântă;
Peste veacuri şi milenii, tu în veci de veci rămâi,
Betleem — cetatea Pâinii şi a Snopului dintâi.

De sub cetine stinghere, un izvor cu apă dulce,
Şopoteşte printre holde: când mai râde, când mai plânge.
Sunt copiii, ciobănaşii, care zburdă printre miei,
Şi e geamătul Rahelei după copilaşii ei.

Simt aici pământul umed, încă are stropi de rouă,
Strălucind cu untdelemnul ungerii de viaţă nouă:
Samuel vede pe David, un copil cu păr bălai,
Şi solemn îl unge rege pe mezinul lui Isai.

S-aʼmplinit slovă cu slovă a profeților vestire:
„Pânʼ la Şilo va fi-n Iuda un toiag de cârmuire”.
Universu-ntreg aşteaptă, e momentul profeţit,
Dar eşti gata, Betleeme? Iată, Şilo a venit!

De la Tronul îndurării, din înaltele coline,
Scara Cerului de aur s-a proptit în grajd la tine;
Şi din zarea veşniciei, din al slăvilor cuprins,
De la sânul cald de Tată, Fiul veşnic s-a desprins.

Şi Acel fărʼ de-nceputuri, Începutul tuturora,
Cel ce-i Alfa şi Omega, şi Apusul şi-Aurora,
Cu obârşia dincolo de secundă şi minut,
Unsul Se pogoară-n fire, „şi-un Copil ni s-a născut!”

Tatăl Îşi trimite Fiul, Betleeme, azi la tine
Să-L amestece-n ţărână, să-L îngroape în suspine;
Şi în staulul cu paie, și cu fân și cu trifoi,
Fiul Lui să-Şi doarmă-n pace primul somn aici la noi.

O, adâncă, necuprinsă, e slăvita-nţelepciune,
Care-acolo într-o iesle slava slăvilor o pune;
Și în locul cel mai tainic, cel mai mic de pe pământ,
Hotărăşte să Se nască Însuşi Dumnezeu Preasfânt.