Atâtea taine...

Atâtea taine, Creatorul, ni le-a desfăşurat pe drum,
Şi mintea noastră-i aşa mică, nu le cuprinde nicidecum!
Dar dintre toate, e misterul cel mai adânc şi nepătruns:
Chiar El S-a coborât în iesle, şi Faţa-n scutec Şi-a ascuns...

Cine-ar putea să înţeleagă tăriile din început,
Când Dumnezeu a zis să fie, şi toate bine s-au făcut?
...Dar iată un mister mai mare: În leagănul din Betleem,
Cuvântul S-a făcut pe Sine un Trup în lumea de blestem.

Cum am putea pătrunde taina, când negura din veşnicii,
Ţâşni cu iureş de lumină în miile de galaxii?
...Dar iată un mister mai mare: În bezna neagră de păcat,
A apărut aici Lumina, Isus, Mesia Întrupat.

Cum să-nţelegem noi Iubirea ce ne-a făcut dintr-un pământ,
Cu frământare şi durere, şi după Chipul Său cel sfânt?
...Dar iată un mister mai mare: Din slava fără de sfârşit,
În paiele de la Efrata, a coborât Cel Preaslăvit!

Există cineva pe lume să-mi poată oare explica,
Cum Dumnezeu e-atât de mare, şi-I pasă de povara mea?
...Dar iată un mister mai mare: El, necuprins de cerul tot,
S-a făcut mic, un Prunc în iesle, Stăpânul, Domnul Savaot!

Cum vom pricepe oare taina, când a suflat peste noroi
Chiar Dumnezeu suflarea vieţii, şi suflet a făcut din noi?
...Dar iată un mister mai mare: El, Prunc în staulul sărac!
Şi în plăpânda-I răsuflare, e Dumnezeu cu noi în veac!