Al patrulea mag

Al patrulea mag

Pe albastra cupolă, cerul e înstelat;
Demult, demult, încă din vechime,
o stea strălucitoare cerul a luminat.
Secera cerul, era ca o minune...
Păleau stelele tăcute-n urma ei;
Ascunse după nori să-i facă cale.
Trei magi din răsărit, trei crai,
o urmăreau uimiți, tăcuți din vale...
Să-i citească misterul toți doreau:
mari cititori iscusiți în stele, erau.
Drumul greu și cam departe...
În ” Betleemul, - în noapte,
dar pe cer, deasupra unei peșteri
misterioasa stea lumina și-a oprit.
Un staul, de sus, ea a luminat.
Uimiți, magii timizi s-au întrebat
ce este înăuntru... intrând, au găsit
o iesle plină cu paie şi un Nou Născut,
tăcut și mângâiat de o lacrimă de mamă
tristă, pentru pruncul născut afară...
Nu S-a găsit pentru El un loc în casă;
Era ger, vânt, o noapte friguroasă;
Magii și păstorii, cu îngerii în cânt,
îngenunchiară în fața Celui Sfânt.
Au înțeles: divinitatea cerească
Se întrupase în om pe pământ.
Se împlinise proorocia din vechime:
Se va naște Mesia umil, într-o iesle...
Trecut-au vremurile, s-au dus anii,
Și tot ce au descoperit atunci magii;
Vestea a răsunat în cer și pe pământ:
Fiul cerului a coborât pe pământ!
Ce drag ne este ca să povestim Isus,
De magi, păstori de steaua magică și iesle...
Dar azi, și noi încet, pășim spre ele;
Pe drumul ce duce către Betleem,
Sunt al patrulea mag, nu vin din răsărit,
Nu am mai prins magii care Te-au găsit.
Eu, al patrulea mag, vin Isuse din apus
Și mă întreb oare ce dar am de pus?
Ceva de preț... nu aurul, smirna și tămâia.
O perlă, un rubin, un diamant, vistieria?
Pe drumuri necunoscute iubite Isus,
Eu, al patrulea mag ce pleacă din apus,
cămile nu am și nici veșmânt ales
doar marea dorință ca să Te găsesc.
Fără steaua lucitoare, far ceresc!
Credința în noapte mi-a fost lumină;
Din zori până în noapte aveam raza sfântă.
Și am mers prin vânt, vijelie, furtuni și ger,
calea n-am pierdut, doream acel mister...
Însă în drum, la o răscruce, plângând căzut
În zdrențe, flămând, un om necunoscut,
striga după ajutor; era un bătrân bolnav în drum.
Abia l-am văzut Doamne prin al ceții fum...
Bunătatea, din drum atunci m-a oprit.
Un ecou vorbi din mine: "nu-l lăsa sfârșit!"
Perla am scos-o din daruri și i-am dăruit.
Am gândit: de ajung la staul, pentru prunc,
am rubinul și diamantul ca să I le duc...
Dar dogoarea din deșert, Doamne, m-a sleit.
Furtuna de nisip, aspru viața mi-a lovit.
Abia mai vedeam dunele morgane,
unde de căldură, val de ape, caravane...
Și un șir de beduini mergând în depărtare.
În urma lor, pe nisip căzut, un beduin în disperare,
abandonat de frații beduini din caravane,
striga după ajutor, cineva să-i dea salvare...
În mine, iubirea o simțeam în lung ecou:
... Du-te ajută-l, nu-l lăsa, ridică-l din nou!
Bietul beduin jelea că, în curând va muri.
Acasă îl aștepta nevastă și mulți copii;
Și i-am dăruit dintre daruri, piatra de rubin.
Așa i-am salvat viața bietului beduin.
Cerul atunci s-a-nseninat, lumină a lăsat.
Furtuna de nisip, în grabă s-a îndepărtat...
Eu călătoream spre iesle cu gândul împăcat
că am mai rămas ca dar de pus, un diamant.
Drumul era greu, încercările mă loveau.
Doream o oază de apă vie ca să beau,
puteri să prind, să ajung la staul,
să îngenunchez și să îmi dau darul.
Oboseala m-a răpus iarăși... m-am oprit...
... un plânset de copil, de undeva, am auzit.
Mai jos, pe-o piatră plângea o fetiță.
Cerea ajutor, mama era bolnavă și erau sărace.
Credința vorbise-n mine: "fața nu-i întoarce,
mâna să-ți-o întinzi, binele îl seamănă!"
Și în grabă, diamantul, fetiței l-am dat.
Așa în a mea desagă, nimic n-a rămas...
Vremurile au trecut cum nu am gândit.
La iesle n-am mai ajuns, dar urcam un deal...
În vârf, sus când am ajuns, ceva ireal!
O cruce, un răstignit, cunună de spini pe frunte...
L-am cunoscut; am îngenunchiat: "Iartă-mă Isuse!
La iesle nu am ajuns, eu sunt magul din apus...
Darurile ce le-am promis, pe drum le-am dăruit;
Ochii Lui - două oglinzi, adânc m-au privit...
M-am plecat; lumina lor mă ardea de sus,
şi o voce dulce, îngerească, m-a străpuns
zicând că nu este dar mai mare pe pământ,
decât a Sa jertfă și înviere din mormânt.
Ea a adus pacea între cer și pământ!
Al patrulea mag, venit în apus,
pleacă-te la cruce, roagă-te supus!
Ca dar, pune-ți azi inima pe altar
jurământ că Mă vei urma până la final.
Acesta e cel mai frumos dar, mag loial!
Urmează semnul crucii pe drumul tău amar;
Eu îți voi fi steaua, te voi lumina cu har.
Îți mulțumește magul, sosit din apus,
Te-ai născut în iesle, pe cruce ai murit...
Din mormânt Te-ai ridicat, la cer Te-ai suit.
Osana! Laudă Îți cântă ultimul mag.
Pentru mine, le-ai făcut Isuse cu mare drag!