text Poezii crestine

Te-am căutat

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Daniel Briciu
Te-am căutat, o, Doamne, cu-atâta-nverşunare,
Am vrut să-Ţi ştiu secretul atât de minunat,
Am vrut să ştiu ce taine îmbracă-nalta zare
Şi ce mister se-ascunde în cerul înstelat.

Te-am căutat în locuri ce nu sunt ale Tale
Şi-n cărţi care-au fost scrise în scopuri de profit,
În lucruri ne-nsemnate şi în cuvinte goale,
În obiecte de-aur, şi tot nu Te-am găsit.

Te-am căutat în lumea robită de păcate,
Printre icoane „sfinte”, şi idoli, şi poveşti.
Te-am căutat cu râvnă fierbinte printre toate,
Dar nu şi-acolo unde cu-adevărat Tu eşti.

Te-am căutat adesea în dogme şi doctrine,
În datini învechite şi în religii noi,
Dar nu erai acolo, iar calea către Tine
Mai grea şi mai îngustă mi se părea apoi.

Te-am căutat zadarnic cu mintea şi cu ochiul
În lumea asta plină de amăgiri şi taine,
Dar n-am ştiut atuncea că inima-i mijlocul
Prin care noi ajungem să te cunoaştem, Doamne.

Te-am căutat ca orbul acela, Bartimeu,
În noaptea de păcate în care eu zăceam,
Bolnav de disperare mergeam pe drumul meu,
Dar n-am primit Lumină, căci nu te cunoşteam.

Dar a venit şi ziua când harul Tău, Isus,
S-a îndurat de mine, de starea ce-am avut,
Când mâna Ta divină pe capul meu ai pus
Şi inima cu pace din ceruri ai umplut.

Durerea mi-a fost mare când am făcut bilanţul
Şi-am constatat că lumii plătit-am greu tribut,
Dar binecuvânt ziua când, Tată, Tu-ai rupt lanţul,
Răscumpărând prin sânge întregul meu trecut.
* * *
Eu azi nu Îl mai caut în locuri ce sunt goale,
Privesc doar spre Golgota, căci inima mea ştie
Că Domnul meu, Hristosul, nu s-a pierdut pe cale,
Ci este sus cu Tatăl, trăind în veşnicie.

Curând veni-va ceasul când ori şi ce fiinţă
Pe norii cei de slavă vedea-va pe Hristos.
Vor plânge-amarnic unii c-atunci, în suferinţă,
Nu au privit spre ceruri, ci s-au uitat în jos.

Tu, cel ce azi cu ochii nu cauţi Adevărul,
Şi de la calea Vieţii te-ai abătut nespus,
Nu te-nfiori că mâine te cheamă Creatorul
Să-ţi ceară socoteală ce-ai strâns pentru Isus?

Cele mai recente resurse scrise - Multumire

Recunoștință
Dacă azi îmi merge bineNu vreau să uit Doamne de TineDacă am belșug pe masăNu vreau să uit de a Ta casăȘi dacă voi ajunge tot mai susNu vreau să să uit de al meu IsusFără El nu aș putea realiza nimicC... Citeste mai mult >>
Îți mulțumim Părinte-al îndurării
Îți mulțumim Părinte-al îndurării,Că niciodată nu ne-ai dat uitării;Ci ne-ai cuprins cu harul Tău cel mareȘi ne-ai purtat prin orice încercare.Îți mulțumim pentru a Ta luminăCe ne-a condus prin bezna... Citeste mai mult >>
Rugăciune
Rugăciunea mea Isuse,Mulţumire vreau să-Ți fie,Că la poarta zăvorâtă,Mi-ai bătut cândva şi mie.Ai bătut dorind să intri,Însă Te-am lăsat afară...Mă-nchisesem cu zăvoare,În viața mea amară.Și-ai plecat... Citeste mai mult >>
Să fii mărit, Hristos!
Eu ştiu că mă priveşti din cerMântuitor slăvit!Eu ştiu că-n lumea de misterÎți sunt un fiu iubit!De-aceea azi când, aici jos,Mulţi Te sărbătoresc,Mă plec, cu sufletul piosDeplin să-Ţi mulţumesc!Aș vre... Citeste mai mult >>
Astăzi vreau doar să-Ți mulțumesc
La mine eu nu mai privescCăci văd doar o ruină,Ochii spre cer mi-i ațintesc,Spre slava Ta divină!Iar azi vreau doar să-Ți mulțumescCă m-ai purtat pe brațeCând tot puhoiul diavolescVoia să mă înhațe!La... Citeste mai mult >>
ÎN MII ȘI MILIOANE DE ȚESUTURI
ÎN MII ȘI MILIOANE DE ȚESUTURIÎn mii și milioane de țesuturiCu grijă Tu m-ai plămădit,Iar zilele din viața mea'Nainte să mă nasc le-ai socotit.De ce a trebuit să vin pe lumeNu știu și nu încerc să înț... Citeste mai mult >>
CÂTE CLIPE
CÂTE CLIPECâte clipe minunateAm trăit, umblând cu Tine.Și-n momente-ntunecateTu mi-ai dat puteri divine.Câtă binecuvântareAm primit din mâna Ta,Brațul Tău cel sfânt și tareMi-a fost scut în vreme grea... Citeste mai mult >>
CU INIMA PLINĂ
CU INIMA PLINĂCu inima plină de vii mulțumiriMă-ndrept să-Ți aduc închinare,Pentru dragostea-Ți mare,Că-n oceanul slăvitei Tale iubiriNe-ai cuprins și pe noi, cu mare-ndurare.Palma Ta ne-a ținut când... Citeste mai mult >>
Pietre scumpe din cuvânt
Pietre scumpe din Cuvânt.Câte vremi trecut-au oareDe când Doamne m-ai primitȘi cu mâna Ta cea sfântăColier mi-ai împletitTe iubesc cu iubireVeșnică, eu am găsitEste piatra prețioasăDin șiragul de la g... Citeste mai mult >>
De ce?
De ce cârtesc mereu în fața Ta Stăpâne?De ce nu stau tăcut când Tu îmi poruncești?Când știu atât de bine, că mâna Ta mă țineCă vrei ca din necazuri, mereu să mă ferești.De ce nu sunt ca Iosif care a a... Citeste mai mult >>