text Poezii crestine

Mulțumire pentru... stele

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Valentin Popovici
Doamne, vin cu mulțumire
Și cu inima voioasă
Să-Ți mărturisesc surpriza
Dintr-o noapte-ntunecoasă.

Eram apăsat de grijuri,
Rănile zvâcneau aprinse,
Nu vedeam decât cenușă,
Visurile mele stinse.

Ca la râşniță, calvarul;
Inima, zdrobită toată...
O epavă fără cârmă;
Pânza ruptă, sfârtecată.

Am ieşit mâhnit afară
După aer şi răcoare,
Şi-am zărit atunci pe boltă
Stelele strălucitoare.

Erau mii şi mii de stele,
Toate se uitau la mine;
Îmi zâmbeau tremurătoare,
Luminiţe cristaline.

„Să vă spun a mea durere,
Stelelor fermecătoare?”
Dar am auzit o şoaptă:
„Harul este mult mai mare... ”

Ce vor stelele să-mi spună
Din cărarea lor cerească?
Sau chiar Dumnezeu Preasfântul
Vrea prin ele să-mi vorbească...

Şi sclipea scânteietoare
Toată bolta înstelată,
Parcă vrând să-mi spună: „Iată,
Câtă slavă te așteaptă!”

... Mulţumesc, Isuse Doamne,
Pentru că, în ceasuri grele,
Chiar în nopţile cu beznă,
Mi-ai aprins pe boltă stele.

Cele mai recente resurse scrise - Multumire

Eu nu știu Doamne calea către Tine
Eu nu știu Doamne calea către Tine,Dar Tu îmi ești pe ea, un veșnic Far...Încotro m-aș îndrepta eu fără Tine?Exist și-naintez doar-prin-al-Tău har!Tu ești Doamne, ziua cea de mâine,Și clipa următoare,... Citeste mai mult >>
Nimic din mine
Nu cei puternici Ți-au atras privirea, Nici cei bogați în faimă și renume;Ci-ai coborât acolo unde fireaVedea doar oameni lepădați de lume.Ales-ai vasul fără-nsemnătate,Pe cel uitat, lipsit de vrednic... Citeste mai mult >>
Doamne pentru toate...
Pentru toate, Doamne, vreau să-Ți mulțumesc.Pentru zorii zilei ce îi întâlnesc,Pentru roua strânsă-n tainice potire,Jos, sub candelabru, plin de strălucire.Pentru toate, Doamne, simt că-Ți sunt dator,... Citeste mai mult >>
Meta-poem
Devotat pasiunii de a scrieAm dezvoltat pași unici pe hârtie,Am convocat cuvinte la-ntrunireȘi-am provocat ecoul să evoce mime.N-a refuzat, le-a rezolvat: e voce-n rime!Paronime, reale toate,Par o nim... Citeste mai mult >>
Solia dimineții
Dimineața-mi dă de veste despre bunătatea Ta,Zorii-mi spun că e-o minune faptul de-a mă deșteptaLa o nouă zi de viață; o întâmpin la hotarCând a nopții negre umbre se destramă și dispar.Nu știu ce m-a... Citeste mai mult >>
Grâu și pâine
Un grăunte mititelA căzut... aşa... şi el,A căzut şi... s-a-ngropat,A murit şi-a înviat!Dar de unde a căzut?Ce a vrut, ce a făcut?Ce a fost la început?Nu-i cumva un bob pierdut? !Nu-i pierdut că... vo... Citeste mai mult >>
Recunoştință
Într-un gând toti azi ne-am adunatÎnaintea celui bun și sfânt,Căci deși n-am meritatNe-a dat multe daruri pe pământ.El ne-a dat forță de muncă,Iar pâinea nu ne-a lipsit;Prin furtuni ne-a fost o stâncă... Citeste mai mult >>
Spini ce-apasă al inimii iubiri
Spini ce-apasă-al inimii iubiri,Se tot hrănesc dinNesfârșitele nemulțumiri.Și-mi doresc: mai mult, mai mult,Să am, sa strâng și să adun;Să am din toate ce-i mai bun,Dar… niciodată nu-i destul.Obosit s... Citeste mai mult >>
De n-ai fi Tu
De n-ai fi Tu, nici zarea nu ar mai fi seninăIar florile-n câmpie nu ar avea lumină,Pădurea n-ar doini, în linistea-nserăriiDe n-ai fi Tu să umpli cu pace largul zării!De n-ai fi Tu, stejarii s-ar apl... Citeste mai mult >>
Privesc la cer
În zori, devreme chiar de dimineață,Privesc la cerul azuriu, frumos,Îți mulțumesc Isus căci sunt în viață,Mă-nchin în fața Ta, ești prețios.Mi-ai vegheat somnul și mi-ai dat odihnă,O Doamne, ești cu m... Citeste mai mult >>