Multumire

Mulțumit de ești, creștine,
Pentru tot ce El ți-a dat,
Lipsit nu vei fi de hrană
Și de haru-I minunat.

Dar cuvântul „mulțumire”
Cum îl definești?
Când tot ce ai îți aduce împlinire,
Fericit nespus tu ești!

A rosti cuvântul „mulțumire” e ușor,
Când buzele-l rostesc, nu-i greu,
Dar ce poartă-n inimă acest popor
Atunci când îl mai mustră Dumnezeu?

Când te-ajunge o grea încercare,
Când tu nu te-ai așteptat,
Cum mai mulțumești tu oare
Domnului ce te-a încercat?

Ai tu inima deplină,
Împăcată cu Isus?
Ce ai tu la rădăcină
Când te mai ceartă Cel de Sus?

Când te-apasă întristarea
Și când marea s-a-nfuriat,
De te inundă încercarea,
Cum Îi mulțumești de fapt?

Binecuvântat în toate,
De te afli neîncetat,
Mulțumești cu bucurie
Domnului ce te-a creat.

Dar în lipsa pâinii,
Cum te va găsi?
Iar în mijlocul furtunii,
Știi a mulțumi?

Ne cunoaște Isus, pe fiecare,
Ce avem în noi nu-I este ascuns,
Când inima-i legată doar de-ngrijorare,
Al mulțumirii rod nu te-a pătruns.

Îngrijorări de lași ca să sape-n tine,
Să nu crezi tu ce spui: „Sunt mulțumit”,
Căci glasul Domnului îți spune
Că-n inima ta, de fapt, ești nemulțumit.

În Scriptură ne este descris
Ce înseamnă să fii nemulțumit,
De grele poveri tu te lași cuprins,
Nemulțumit tu vei fi găsit.

Atâta timp cât vezi lumina dimineții,
Atâta timp cât tu ești în belșug
Și zi de zi îți numeri anii vieții,
Să ardă-n tine al mulțumirii rug.

Nu mai lăsa în inimă să-ți nască
Vorbe înșelătoare: „Doamne, eu sunt mulțumit”,
Și încolo tu lași să stăruiască
Gânduri apăsătoare și-un rod nemulțumit!

Să mulțumim noi astăzi Domnului,
Și în bucurii, și în necaz,
S-aducem mulțumire ca rod al pomului,
Căci ce aducem azi, cu asta am rămas.