text Poezii crestine

Mama

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Vilcu Gabriel Marian

Mama

Autor: Vilcu Gabriel


A fost o zi, o lună, într-un an
Când Tu Isuse ai privit spre ea,
Și-n pântecele zămislit-ai o minunată stea
O stea, pe bolta-albastră a așteptatei vești.

Eram departe, într-o țară, și îmi spuneai mereu,
Că vom ajunge-acasă, dragul meu,
Să iți ofer ceva mai bun,
Mai demn și mai curat.

Îmi amintesc, iubita mea mămică,
Deși lumina încă n-o văzusem,
Cum pe căpșor mă mangaiai,
Și de mânuța cum gândeai că mă țineai.

Cât de frumos era atunci, când seara,
Cu tata te strângeai în juru-mi și-mi cantai,
Mămică, o ce mult mă mangaiai,
Cu vocea-ți blândă și suavă.

Și a sosit și clipa așteptată,
Când eu ca fiu, pe lume am venit,
Când voi că mama și că tată,
V-ați angajat spre cer a mă conduce.

Îți mulțumesc mămică, îți mulțumesc nespus,
Că ai sacrificat din ce era al tău, și mie mi l-ai dat,
Și știu că nu a fost ușor,
Și clipele-ți de osteneala în cărțile din ceruri vor fi scrise.

Și-ți mulțumesc din nou pentru iubirea,
Ce Domnul, pentru mine în inima ți-a zămislit.
Îți mulțumesc iar pentru zâmbet și mustrare,
Și pentru clipele de alinare.

Eu știu că anii tot vor trece,
Că păru-ți poate-ncaruntii,
Că semne ale bătrâneții vor apare,
Însă tu pentru mine aceeași vei rămâne, o minunată floare.

Însă atâta vreau să știi, iubită mamă,
Că dragostea ce pentru tine-o port,
Nimic și nimeni n-o va stinge,
Și clipele frumoase-n etern vor rasuna.

Iar când Isus veniva la El ca să ne ia,
Îl voi slăvi, și-I voi cânta,
Cu-ai mei cei dragi m-oi bucura,
Și lângă mine, tu, mămica mea, vei sta.




Cele mai recente resurse scrise - Multumire

Eu nu știu Doamne calea către Tine
Eu nu știu Doamne calea către Tine,Dar Tu îmi ești pe ea, un veșnic Far...Încotro m-aș îndrepta eu fără Tine?Exist și-naintez doar-prin-al-Tău har!Tu ești Doamne, ziua cea de mâine,Și clipa următoare,... Citeste mai mult >>
Nimic din mine
Nu cei puternici Ți-au atras privirea, Nici cei bogați în faimă și renume;Ci-ai coborât acolo unde fireaVedea doar oameni lepădați de lume.Ales-ai vasul fără-nsemnătate,Pe cel uitat, lipsit de vrednic... Citeste mai mult >>
Doamne pentru toate...
Pentru toate, Doamne, vreau să-Ți mulțumesc.Pentru zorii zilei ce îi întâlnesc,Pentru roua strânsă-n tainice potire,Jos, sub candelabru, plin de strălucire.Pentru toate, Doamne, simt că-Ți sunt dator,... Citeste mai mult >>
Meta-poem
Devotat pasiunii de a scrieAm dezvoltat pași unici pe hârtie,Am convocat cuvinte la-ntrunireȘi-am provocat ecoul să evoce mime.N-a refuzat, le-a rezolvat: e voce-n rime!Paronime, reale toate,Par o nim... Citeste mai mult >>
Solia dimineții
Dimineața-mi dă de veste despre bunătatea Ta,Zorii-mi spun că e-o minune faptul de-a mă deșteptaLa o nouă zi de viață; o întâmpin la hotarCând a nopții negre umbre se destramă și dispar.Nu știu ce m-a... Citeste mai mult >>
Grâu și pâine
Un grăunte mititelA căzut... aşa... şi el,A căzut şi... s-a-ngropat,A murit şi-a înviat!Dar de unde a căzut?Ce a vrut, ce a făcut?Ce a fost la început?Nu-i cumva un bob pierdut? !Nu-i pierdut că... vo... Citeste mai mult >>
Recunoştință
Într-un gând toti azi ne-am adunatÎnaintea celui bun și sfânt,Căci deși n-am meritatNe-a dat multe daruri pe pământ.El ne-a dat forță de muncă,Iar pâinea nu ne-a lipsit;Prin furtuni ne-a fost o stâncă... Citeste mai mult >>
Spini ce-apasă al inimii iubiri
Spini ce-apasă-al inimii iubiri,Se tot hrănesc dinNesfârșitele nemulțumiri.Și-mi doresc: mai mult, mai mult,Să am, sa strâng și să adun;Să am din toate ce-i mai bun,Dar… niciodată nu-i destul.Obosit s... Citeste mai mult >>
De n-ai fi Tu
De n-ai fi Tu, nici zarea nu ar mai fi seninăIar florile-n câmpie nu ar avea lumină,Pădurea n-ar doini, în linistea-nserăriiDe n-ai fi Tu să umpli cu pace largul zării!De n-ai fi Tu, stejarii s-ar apl... Citeste mai mult >>
Privesc la cer
În zori, devreme chiar de dimineață,Privesc la cerul azuriu, frumos,Îți mulțumesc Isus căci sunt în viață,Mă-nchin în fața Ta, ești prețios.Mi-ai vegheat somnul și mi-ai dat odihnă,O Doamne, ești cu m... Citeste mai mult >>