text Poezii crestine

Îți mulțumesc

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Delia Vele
Îți mulțumesc

Îți mulțumesc că ruga ai primit
Și-n ajutorul meu iar ai venit
În Tine mă încred mereu
Tată Sfânt, Bun Dumnezeu.

De multe ori ajutor mi-ai oferit
Întotdeauna la momentul potrivit
Chiar și atunci când fost-am apăsat
Și mă gândeam că m-ai uitat,

Dar ți-a păsat de mine și necazul meu
Căci Te implici Sfinte Dumnezeu,
Smerit mă aplec în fața Ta
Și vin cu mulțumirea mea

Că nu-i nimeni așa bun ca Tine
Să aibă milă și de mine
Îți mulțumesc scump Părinte
Că de mine îți aduci aminte.

În fața Ta cu mulțumire vin
Că-n lupta grea îmi ești sprijin,
Că mi-ai vorbit duios, îți mulțumesc,
Te laud și Te Preamăresc,

Cu Tine viața e atât de fericită
Și inima se simte liniștită,
E atât de bine cu Tine Tată
Că aduci bucurie îndată.

Că Îți faci timp și pentru mine
Doamne Îți mulțumesc,
Că zilnic îmi faci mult bine
Doamne Te slăvesc.

Bunătatea Ta o prețuiesc
De aceea vreau să-Ți dăruiesc
Inima mea în întregime
Și să-Ți slujesc cum se cuvine.

În fața Ta eu mă prostern
Sfinte Salvator Etern
Mă închin și Te cinstesc
Te slăvesc și Îți mulțumesc.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Multumire

Recunoștință
Dacă azi îmi merge bineNu vreau să uit Doamne de TineDacă am belșug pe masăNu vreau să uit de a Ta casăȘi dacă voi ajunge tot mai susNu vreau să să uit de al meu IsusFără El nu aș putea realiza nimicC... Citeste mai mult >>
Îți mulțumim Părinte-al îndurării
Îți mulțumim Părinte-al îndurării,Că niciodată nu ne-ai dat uitării;Ci ne-ai cuprins cu harul Tău cel mareȘi ne-ai purtat prin orice încercare.Îți mulțumim pentru a Ta luminăCe ne-a condus prin bezna... Citeste mai mult >>
Rugăciune
Rugăciunea mea Isuse,Mulţumire vreau să-Ți fie,Că la poarta zăvorâtă,Mi-ai bătut cândva şi mie.Ai bătut dorind să intri,Însă Te-am lăsat afară...Mă-nchisesem cu zăvoare,În viața mea amară.Și-ai plecat... Citeste mai mult >>
Să fii mărit, Hristos!
Eu ştiu că mă priveşti din cerMântuitor slăvit!Eu ştiu că-n lumea de misterÎți sunt un fiu iubit!De-aceea azi când, aici jos,Mulţi Te sărbătoresc,Mă plec, cu sufletul piosDeplin să-Ţi mulţumesc!Aș vre... Citeste mai mult >>
Astăzi vreau doar să-Ți mulțumesc
La mine eu nu mai privescCăci văd doar o ruină,Ochii spre cer mi-i ațintesc,Spre slava Ta divină!Iar azi vreau doar să-Ți mulțumescCă m-ai purtat pe brațeCând tot puhoiul diavolescVoia să mă înhațe!La... Citeste mai mult >>
ÎN MII ȘI MILIOANE DE ȚESUTURI
ÎN MII ȘI MILIOANE DE ȚESUTURIÎn mii și milioane de țesuturiCu grijă Tu m-ai plămădit,Iar zilele din viața mea'Nainte să mă nasc le-ai socotit.De ce a trebuit să vin pe lumeNu știu și nu încerc să înț... Citeste mai mult >>
CÂTE CLIPE
CÂTE CLIPECâte clipe minunateAm trăit, umblând cu Tine.Și-n momente-ntunecateTu mi-ai dat puteri divine.Câtă binecuvântareAm primit din mâna Ta,Brațul Tău cel sfânt și tareMi-a fost scut în vreme grea... Citeste mai mult >>
CU INIMA PLINĂ
CU INIMA PLINĂCu inima plină de vii mulțumiriMă-ndrept să-Ți aduc închinare,Pentru dragostea-Ți mare,Că-n oceanul slăvitei Tale iubiriNe-ai cuprins și pe noi, cu mare-ndurare.Palma Ta ne-a ținut când... Citeste mai mult >>
Pietre scumpe din cuvânt
Pietre scumpe din Cuvânt.Câte vremi trecut-au oareDe când Doamne m-ai primitȘi cu mâna Ta cea sfântăColier mi-ai împletitTe iubesc cu iubireVeșnică, eu am găsitEste piatra prețioasăDin șiragul de la g... Citeste mai mult >>
De ce?
De ce cârtesc mereu în fața Ta Stăpâne?De ce nu stau tăcut când Tu îmi poruncești?Când știu atât de bine, că mâna Ta mă țineCă vrei ca din necazuri, mereu să mă ferești.De ce nu sunt ca Iosif care a a... Citeste mai mult >>