text Poezii crestine

Har

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim
Psalmi, 116:5 - Domnul este milostiv şi drept, şi Dumnezeul nostru este plin de îndurare.
2 Petru, 1:3 - Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui

Nevrednic sunt, dar am în Cer un Tată
Ce mă iubește necondiționat,
Căci fără merit viața mea o poartă
Printr-un noian de har și milă revărsată
Din inima ce și de mine s-a-ndurat.

Nevrednic sunt, dar am un Domn puternic
Ce pentru mine crucea a răbdat.
El n-a murit pentru un om cucernic,
Ci pentr-un păcătos, unul netrebnic -
Acesta-s eu, dar și pe mine m-a salvat.

Nevrednic sunt, dar am Duh Sfânt de viață
Ce mă călăuzește zilnic, necurmat.
A Sa chemare este pururi mai măreață
Și nu sunt demn s-aud a Lui povață,
Dar chiar și mie calea mi-a-ndrumat.

Nevrednic sunt, nevrednic de-ndurarea
Ce Dumnezeu spre mine-a revărsat
Și totuși mila, binecuvântarea,
Iertarea, dragostea, chemarea
Sunt toate râu de har îmbelșugat.

O, Doamne, oare ce-aș putea eu face
În fața binecuvântărilor șuvoi?
Întreaga-mi viață și vecie de-aș preface
Într-un mănunchi de cânturi care s-ar desface
În armonii eterne care să îmbrace
Al mulțumirii mele nesfârșit convoi
Și tot nu ar cuprinde recunoștința-mi toată,
Dar totuși cu iubire, te rog, primește, Tată,
Cântarea mea smerită în lacrimi înnodată
Pentru-a-ți aduce slavă aici și-acum și-apoi.

Cele mai recente resurse scrise - Multumire

Recunoștință
Dacă azi îmi merge bineNu vreau să uit Doamne de TineDacă am belșug pe masăNu vreau să uit de a Ta casăȘi dacă voi ajunge tot mai susNu vreau să să uit de al meu IsusFără El nu aș putea realiza nimicC... Citeste mai mult >>
Îți mulțumim Părinte-al îndurării
Îți mulțumim Părinte-al îndurării,Că niciodată nu ne-ai dat uitării;Ci ne-ai cuprins cu harul Tău cel mareȘi ne-ai purtat prin orice încercare.Îți mulțumim pentru a Ta luminăCe ne-a condus prin bezna... Citeste mai mult >>
Rugăciune
Rugăciunea mea Isuse,Mulţumire vreau să-Ți fie,Că la poarta zăvorâtă,Mi-ai bătut cândva şi mie.Ai bătut dorind să intri,Însă Te-am lăsat afară...Mă-nchisesem cu zăvoare,În viața mea amară.Și-ai plecat... Citeste mai mult >>
Să fii mărit, Hristos!
Eu ştiu că mă priveşti din cerMântuitor slăvit!Eu ştiu că-n lumea de misterÎți sunt un fiu iubit!De-aceea azi când, aici jos,Mulţi Te sărbătoresc,Mă plec, cu sufletul piosDeplin să-Ţi mulţumesc!Aș vre... Citeste mai mult >>
Astăzi vreau doar să-Ți mulțumesc
La mine eu nu mai privescCăci văd doar o ruină,Ochii spre cer mi-i ațintesc,Spre slava Ta divină!Iar azi vreau doar să-Ți mulțumescCă m-ai purtat pe brațeCând tot puhoiul diavolescVoia să mă înhațe!La... Citeste mai mult >>
ÎN MII ȘI MILIOANE DE ȚESUTURI
ÎN MII ȘI MILIOANE DE ȚESUTURIÎn mii și milioane de țesuturiCu grijă Tu m-ai plămădit,Iar zilele din viața mea'Nainte să mă nasc le-ai socotit.De ce a trebuit să vin pe lumeNu știu și nu încerc să înț... Citeste mai mult >>
CÂTE CLIPE
CÂTE CLIPECâte clipe minunateAm trăit, umblând cu Tine.Și-n momente-ntunecateTu mi-ai dat puteri divine.Câtă binecuvântareAm primit din mâna Ta,Brațul Tău cel sfânt și tareMi-a fost scut în vreme grea... Citeste mai mult >>
CU INIMA PLINĂ
CU INIMA PLINĂCu inima plină de vii mulțumiriMă-ndrept să-Ți aduc închinare,Pentru dragostea-Ți mare,Că-n oceanul slăvitei Tale iubiriNe-ai cuprins și pe noi, cu mare-ndurare.Palma Ta ne-a ținut când... Citeste mai mult >>
Pietre scumpe din cuvânt
Pietre scumpe din Cuvânt.Câte vremi trecut-au oareDe când Doamne m-ai primitȘi cu mâna Ta cea sfântăColier mi-ai împletitTe iubesc cu iubireVeșnică, eu am găsitEste piatra prețioasăDin șiragul de la g... Citeste mai mult >>
De ce?
De ce cârtesc mereu în fața Ta Stăpâne?De ce nu stau tăcut când Tu îmi poruncești?Când știu atât de bine, că mâna Ta mă țineCă vrei ca din necazuri, mereu să mă ferești.De ce nu sunt ca Iosif care a a... Citeste mai mult >>