E dimineață iar

E dimineață iar

E iar dimineață...
A câta nici nu mai știu
Când Tu mi-ai dăruit viață
Și sufletul nu mi l-ai lăsat
Să rătăcească în pustiu.

E dimineață iar...
Azi e senin și e plăcut chiar
Cu ochii întredeschiși
Îți văd a Ta splendoare
Și razele de soare, răzbind printre caiși.

Mă îmbie al lor gingaș miros
Și mă cheamă mai aproape
Cu pași înceți, mă apropii sfios
Să-Ți văd frumusețea mai îndeaproape.

Cu bunătatea și iubirea Ta mă-nvălui
Hainele îmi sunt de prisos
Că tot ce-mi ține cald e dragostea Celui
Care și-n dimineața aceasta m-a ridicat de jos.

Privesc atunci în juru-mi,
Aud un cântec dulce și duios
Sunt două păsărele ce-Ți aduc laude din pomi,
Și-Ți cântă îndurarea că le-ai înzestrat frumos.

E încă dimineață, un ceas doar a trecut
De când, fără cuvinte eu încă în fața casei sunt
Și-aștept o vorbă de la Tine să-mi fie mereu scut
C-atunci când mă voi îndepărta de grădină
Păcatul să-l înfrunt.

Cu fiecare adiere ce face frunza să tresare
Ți-aud glasul cu putere, primind din cer încurajare.
O caldă mângâiere eu simt apoi pe spate,
Realizând atunci că Tu ești tot mai aproape.

Iar fiorul întâlnirii îndată mă apucă
Dorința să Te văd o am de-o viață-ntreagă
Să mă întâlnesc cu Tine, de mână să Te prind
Să-mi dai a Ta alinare și dragostea dulceagă.

Și-aș vrea cu glas timid când mă privești în ochi
Să-Ți spun un ”Mulțumesc”, mai mult nu reușesc,
Să cad epuizată de lacrimi pe genunchi
Și la picioarele Tale apoi să mă căiesc.

Acum sunt împăcată, mă simt mai liniștită
C-ai coborât la mine din înălțimi amețitoare
Iubirea-Ți și nădejdea vor putea să mă ajute
Să rabd în lume, să lupt cu ale sale fiare.

Căldura dogoritoare coboară pe pământ,
Anunțând că din nou dimineața a trecut
Dar eu cu speranță cred că alta mâine va veni
Și iar cu Creatorul mă voi putea-ntâlni.