Dragoste fără hotar

Din zori de veac, în umbre de tăcere
Se naște-un dor ce arde ne-ncetat;
Iubirea Ta coboară-n mângâiere
Și frânge-al morții lanț întunecat.

Din inima-Ți curată curge viața
Ca râul blând ce spală orice mal;
Lumina Ta îmi umple dimineața,
Alungă frica nopții și-orice val.

Sub bolta cea senină, infinită
Aud chemarea Ta ca un ecou;
O voce blândă, dulce, neclintită,
Ce-mi spune: „Te iubesc și ești al Meu”

Și când privesc abisul dintre astre,
Mă-ntreb de ce Te-ai coborât la noi;
Dar harul Tău a scris pe bolți albastre
Că dragostea învinge între ploi.

Pe cruce, scris-ai harul în durere,
Cu sânge viu – pecete de iertat;
Și-n slava Ta găsesc a mea putere,
Un adăpost când totul e-nghețat.

Când cerul se va strânge ca o haină,
Când soarele se va preface-n lut,
Iubirea va rămâne, sfântă taină
Un foc ce arde veșnic, ne-ntrerupt.

O, Dragoste ce-nvinge orice moarte,
Ce-n veci rămâi și nu Te vei sfârși;
În Tine port speranța mai departe,
Până când fața Ta o voi privi.

Dany Căpătan