text Poezii crestine

Cunosc un om...(fratelui Radu Anghelache)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Costache Ioanid
Cunosc un om, un tinerel șăgalnic,
un fluture de roze legănat,
înconjurat de-aripa părintească
și de voioși prieteni răsfățat.

Cunosc un om, un altul cât se pare,
un om asprit în ringuri, un atlet,
un chip de leu, un semi-zeu de piatră,
un om ca o bombardă pe afet.

Cunosc un om, dar nu la fel, ci altul,
un turturel cu ochii visători,
cu sufletul răpit de-o turturică
zărită-n crâng în revărsat de zori.

Cunosc apoi un om, alt chip, alt suflet,
cap de familie cu grai sever,
cu palmă grea, cu aprigă privire,
cu o voință ca un corn de fier.

Și mai cunosc un om, dar, vai, ce jalnic!
cu pielea bobotită de istov,
precum era odată pe cenușă,
bolnav de moarte, încercatul Iov.

Însă cunosc un om cu totul altfel,
un miel blajin, un blând și dulce miel,
o cârpă moale-n care dai în voie,
dar totuși simți în ea un scut de-oțel...

Cunosc un om, nici fluture, nici piatră,
un Iosua, un David triumfal,
un Iosif, un împărțitor de hrană,
când pentru lume, când... familial...

Cunosc un om. L-am întâlnit în gară,
grăbit să urce cu-orice preț în tren,
cu geamantanele atât de grele
spre stația MÂNTUIREA, spre Eden...

Cunosc un om. Și l-am văzut odată
ducându-și crucea resemnat, tăcut.
Era-mbrăcat în alb, curat ca neaua,
un nufăr sfânt pe mlaștini apărut.

Cunosc un om. Și-acesta pe vecie.
Un înger în armură de mister,
purtând pe umeri aripi de lumină
și străjuind o ceată către cer...

Cunosc... cunosc... sau i-am zărit în parte
pe fiecare pe acest pământ;
Dar nu știm cum, că fiecare-i altfel
și totuși toți aceștia una sunt!

O, Doamne, dintr-un punct Tu scoți o larvă,
din larvă, o omidă înfiripi,
iar din omidă faci o crisalidă,
din crisalidă, fluture cu-aripi!

Astfel, din Radu, prin metamorfoză,
Tu ai făcut ce nimeni nu știa.
Dintr-o bombardă ai creat un înger,
din piatra rece ai aprins o stea...

De-aceea spun: da, îl cunosc pe Radu,
pământ și spirit, leu și gentilom,
“tâlhar” și nufăr, fluture și înger.
Într-un cuvânt... cunosc... cunosc un om...

Dar numai TU îl știi în toate, Doamne,
în TINE toate vin și iarăși curg.
Ai fost cu el din primul ceas al vieții
și până-n anii aceștia de amurg.

Îți mulțumim în fiecare clipă,
de fiecare an venit din zări...
O, binecuvintează-ni-l, Părinte,
cu tot atâtea binecuvântări!

Și fă-l s-ajungă sus cu bucurie
și toți cei dragi în carul său să-i sui!
Ce fericit aș fi să-i fiu alături,
intrând pe porți de HAR, în ceata lui!

Cele mai recente resurse scrise - Multumire

Recunoștință
Dacă azi îmi merge bineNu vreau să uit Doamne de TineDacă am belșug pe masăNu vreau să uit de a Ta casăȘi dacă voi ajunge tot mai susNu vreau să să uit de al meu IsusFără El nu aș putea realiza nimicC... Citeste mai mult >>
Îți mulțumim Părinte-al îndurării
Îți mulțumim Părinte-al îndurării,Că niciodată nu ne-ai dat uitării;Ci ne-ai cuprins cu harul Tău cel mareȘi ne-ai purtat prin orice încercare.Îți mulțumim pentru a Ta luminăCe ne-a condus prin bezna... Citeste mai mult >>
Rugăciune
Rugăciunea mea Isuse,Mulţumire vreau să-Ți fie,Că la poarta zăvorâtă,Mi-ai bătut cândva şi mie.Ai bătut dorind să intri,Însă Te-am lăsat afară...Mă-nchisesem cu zăvoare,În viața mea amară.Și-ai plecat... Citeste mai mult >>
Să fii mărit, Hristos!
Eu ştiu că mă priveşti din cerMântuitor slăvit!Eu ştiu că-n lumea de misterÎți sunt un fiu iubit!De-aceea azi când, aici jos,Mulţi Te sărbătoresc,Mă plec, cu sufletul piosDeplin să-Ţi mulţumesc!Aș vre... Citeste mai mult >>
Astăzi vreau doar să-Ți mulțumesc
La mine eu nu mai privescCăci văd doar o ruină,Ochii spre cer mi-i ațintesc,Spre slava Ta divină!Iar azi vreau doar să-Ți mulțumescCă m-ai purtat pe brațeCând tot puhoiul diavolescVoia să mă înhațe!La... Citeste mai mult >>
ÎN MII ȘI MILIOANE DE ȚESUTURI
ÎN MII ȘI MILIOANE DE ȚESUTURIÎn mii și milioane de țesuturiCu grijă Tu m-ai plămădit,Iar zilele din viața mea'Nainte să mă nasc le-ai socotit.De ce a trebuit să vin pe lumeNu știu și nu încerc să înț... Citeste mai mult >>
CÂTE CLIPE
CÂTE CLIPECâte clipe minunateAm trăit, umblând cu Tine.Și-n momente-ntunecateTu mi-ai dat puteri divine.Câtă binecuvântareAm primit din mâna Ta,Brațul Tău cel sfânt și tareMi-a fost scut în vreme grea... Citeste mai mult >>
CU INIMA PLINĂ
CU INIMA PLINĂCu inima plină de vii mulțumiriMă-ndrept să-Ți aduc închinare,Pentru dragostea-Ți mare,Că-n oceanul slăvitei Tale iubiriNe-ai cuprins și pe noi, cu mare-ndurare.Palma Ta ne-a ținut când... Citeste mai mult >>
Pietre scumpe din cuvânt
Pietre scumpe din Cuvânt.Câte vremi trecut-au oareDe când Doamne m-ai primitȘi cu mâna Ta cea sfântăColier mi-ai împletitTe iubesc cu iubireVeșnică, eu am găsitEste piatra prețioasăDin șiragul de la g... Citeste mai mult >>
De ce?
De ce cârtesc mereu în fața Ta Stăpâne?De ce nu stau tăcut când Tu îmi poruncești?Când știu atât de bine, că mâna Ta mă țineCă vrei ca din necazuri, mereu să mă ferești.De ce nu sunt ca Iosif care a a... Citeste mai mult >>