Zorii dimineții

Zorii dimineții

S-a adâncit către apus,
Aceeași lună de jăratic.
Iar codrul s-a trezit din vis,
Din somn , primăvăratic.

Din nou făcură sul veșmântul,
Bătrâna noapte-n revelații,
Iar luna-și cheamă iar copiii
Împrăștiați, prin constelații.

În cuib de vreascuri din stejar,
Bătu în poartă prima rază.
Și ca un scutec să-nfășoare,
Tot puful alb, al puiului de barză.

Pe sub tulpini de păpădie,
Toți somnoroșii se grăbeau să-și spele,
Mustăți și bărbi, în picurii de rouă,
Ce atârnau, pe frunze și nuiele.

Prea obosiți de raidurile nopții,
Ca spânzurați dormeau, bătrânii lilieci.
De parcă sunt certați, cu soarele de afară,
Cotloane își făcură, în peșterile reci.

Înainta pe cer către amiază,
Navigatorul, ce cu dânsul cară,
Cărbuni aprinși cu dânșii să-ncălzească,
Natura deșteptată, din noaptea ca de smoală.

Și-a înmuiat condeiul în lumină,
Divinul, să picteze încă o zi.
Au tresărit ușor la adierea,
Și florile pe câmp, când vântul le trezi.

Grăbiți au fost și azi, iar, zorii dimineții.
Cu pana și cerneala, vorbesc din nou poeţii.
Că-n fiecare vers, e lacrimă și dor,
Prin ele să cinstească, Slăvitul Creator !

Viorel Balcan 5 aprilie 2013